Lecţia lui 666

M-am apucat într-o bună zi să scriu, fără să-mi pese câţi abonaţi am ori câte like-uri îmi dau ei. Drept pentru care, doi ani şi jumătate mai târziu – când eu scriu mai departe – mioriţa stackeristă a baciului irlandez nu vede câţi subscribers am şi nici nu poate să facă vreo statistică pe baza like-urilor pe care le primesc de la ei (sau nu).

Însă, chiar dacă nu-i permit mioriţei pasionate de crawling acces la toate datele din paşaportul Colţului cronicarului, tot mi-am cristalizat câteva repere, prin simplă observaţie empirică. Spre exemplu, un articol cu priză la public trece de 300 de vizualizări şi adună peste 30 de like-uri.

Din 665 de articole care s-au strâns din martie 2023 încoace, doar şapte au strâns cel puţin 30 de like-uri:

• Un tânăr muzician căruia statul român i-a tăiat bursa de merit, din acelaşi oraş cu bietele suflete care au murit la singurul spital de pediatrie din zona Moldovei. 39 de like-uri.

• Incompetenţa celor care guvernează ţara şi ticăloşia celor care se cred mai presus de legile ei. 32 de like-uri.

• O călătorie fascinantă în universul scufundat al unor peşteri străvechi. 31 de like-uri.

• O meditaţie despre cum românii se lasă învrăjbiţi de un trecut care le distruge prezentul – compromiţându-şi astfel, inevitabil, viitorul. 31 de like-uri.

• Un manifest împotriva inerţiei falimentare a sistemului de învăţământ românesc. 31 de like-uri.

• Reflecţii pe marginea unui spectacol cu muzică bună şi un performer carismatic. 31 de like-uri.

• O întâmplare, tristă chiar şi pentru un ateu, de pe străzile unui oraş aparent cuprins de fervoare religioasă, dar în ale cărui măruntaie colcăie cea mai laică vrajbă între oameni. 30 de like-uri.

Observ, aşadar, că articolele cele mai populare au o esenţă negativă. Noroc de Brenciu că mai rupe puţin ritmul, cu prezenţa lui scenică antidepresivă.

Cum scrierile din Colţul cronicarului nu sunt tocmai material pentru algoritmica de tip “pâine şi circ, dar în primul rând circ, şi cât mai violent” a reţelelor de social media, nu prea ştiu cum să interpretez descoperirea asta – altfel decât că lumea este tot mai apasată de nuanţele din ce în ce mai întunecate ale vieţii în România zilelor noastre (80% dintre abonaţii blogului trăiesc în România, conform statisticilor tehnice oferite de Substack).

Ori poate că ne lăsăm furaţi de tristele umbre cotidiene într-atât încât ne abrutizăm fără să vrem şi nu mai ştim să apreciem şi altceva în jurul nostru?

Asta nu cred, totuşi. În topul postărilor se află şi uluitoarea incursiune fotografică în lumea tăcută a cenotelor mexicane.

Atunci, poate că îmi este mai uşor să observ – şi implicit să scriu despre ele – lucrurile care nu funcţionează, caz în care încă mai am de învăţat cum să privesc lumea?

Undeva, în cele de-acum 666 de articole din Colţul cronicarului e o lecţie de învăţat. Un pic de cultură, un pic de poveste, un pic de realitate – este?