Viaţa în vremea pelerinajului

Sutele de cititori din Colţul cronicarului vor să afle cum e Iaşul în aceste zile de sărbătoare popular-religioasă – o combinaţie de celebrare a urbei alături de Cuvioasa Parascheva.

Bine, dintre cei 300+ de abonaţi, la poşta redacţiei a scris unul singur, dar sunt convins că acest unul este vocea celor mulţi, pentru că trăim într-o democraţie reprezentativă, în care voinţa poporului se împlineşte prin mijlocirea câtorva indivizi, aleşi pe sprânceană, care servesc interesele maselor.

După acest intro de succes, să revenim la Iaşi – unde este călăreală maximă. Oraşul este cotropit de pelerini şi sufocat atât de maşinile acestora, cât şi de restricţiile de trafic menite să permită şirului de credincioşi să se încolăcească în voie printre străduţele din zona centrală. Este cea mai bună demonstraţie de turism excesiv pe care o pot primii ieşenii.

Un alt exerciţiu la fel de bun este o vizită în Bucovina de Sfânta Marie (15 august), când nu mai puţin de patru mănăstiri importante îşi sărbătoresc hramul. Câteva note de călătorie aici.

Pentru unii, ipostaza de pelerin scuză totul, de la abandonarea maşinilor pe orice petic de asfalt care, dintr-un anumit unghi, seamănă a loc de parcare, până la a sfida senin orice regulă de circulaţie normă de bun simţ în trafic – şi terminând cu a-ţi face nevoile pe orice zid şi în orice boschet care, din orice unghi ai privi, NU seamănă a toaletă de niciun fel.

Într-un parc din Iaşi, în plină zi, un nene se pişa pe vitrina unui magazin, prefăcându-se că se uită în vitrina de sticlă. Ca să nu bată la ochi, cică, se pişa în mers, deplasându-se uşor, ca un rac, lipit de perete. Poate că l-aş fi ignorat pentru această mostră de “ingeniozitate”, dar la câţiva paşi în spatele lui se jucau nişte copii, către care se scurgeau dejecţiile lui. I-am rugat pe copii să-şi mute distracţia şi l-am aşteptat să termine:

— Auziţi, dar… pe mâini unde vă spălaţi?

Omul n-a părut foarte tulburat şi mi-a răspuns sec:

— Păi eu sunt pelerin.

Nicio urmă de stânjeneală, nicio intenţie de scuze. Ba din contră, ceva în privirea lui îmi spunea că reacţia mea, care nu eram pelerin, fusese deplasată.

Eu, din tribuna agnostico-ateilor, n-am să înţeleg niciodată treaba asta cu pelerinajul. Credinţa nu se manifestă tot anul? Şi, totodată, credinţa nu este un act strict interior şi intim – care transcede orice limitare fizică?... Sfânta nu ştie asta decât dacă îi cinsteşti rămăşiţele într-o anume zi, într-un eveniment de masă? Dacă vii în pelerinaj oricând în restul anului se cheamă că eşti mai puţin credincios?... Eu aş vedea lucrurile invers: tocmai, când treci pe la raclă într-o zi anonimă, când nu te vede mai nimeni, să te reculegi doar tu şi Cuvioasa, trăirea e mai puternică – zic eu.

Tot aşa, nu înţeleg cum se împacă înghiontelile, nervii, înjurăturile şi, în general, răutatea lumii de până cu câţiva metri înaintea raclei, cu smerenia şi umilinţa care apar subit când se fac ultimii paşi spre închinăciune? Cum este mai bun decât mine un străin care mă înjură în parcarea de la Kaufland că nu mă grăbesc să-mi pun cumpărăturile în maşină şi să-i eliberez locul – că el trebuie să ajungă la rând la Cuvioasă?

Ce-i prea mult strică. Inclusiv credinţa. Valabil în Evul Mediu, pe timpul cruciadelor, valabil şi astăzi, în vremea pelerinajului. Singura bucurie a manifestărilor din aceste zile rămâne celălalt pelerinaj – gastronomic: mustăria şi negustorii de brânzeturi şi mezeluri tradiţionale care au poposit la Palas. O cană de must dulce lângă un boţ de brânză frământată şi un cârnăcior picant din carne de vânat e o adevărată încântare.

Atât doar că litrul de must s-a scumpit cu peste 30% faţă de anul trecut, astfel că doi litri (pentru patru oameni) te scapă imediat de o hârtie de 50 RON.