Un volum tulburător prin modul în care viața, moartea, violența și sensibilitatea se împletesc în viața Lailei și a lui Mariam — cele două protagoniste prin intermediul cărora Hosseini aduce un omagiu tuturor femeilor afgane, adevărate eroine într-o societate în care bărbatul are drept de viață și de moarte asupra femeii, mai întâi tatăl asupra fiicei, apoi soțul asupra nevestei.
Stiu ca articolul a fost publicat acum mult timp. insa abia acum am ajuns la el. Afganistan e una dintre tarile care ma fascineaza. Nu stiu exact de ce, dar posibil pentru ca e unul dintre exemplele in care "viata bate filmul". Greu de crezut cum un stat (oarecum) functional de la inceputul anilor '70, cu o capitala destul de cosmopolita in care gaseai studenti straini, un stil de viata relativ occidental si femei neacoperite s-a scufundat in cosmarul razboiului si fundamentalismului, al carui final nu se intrezareste, dimpotriva. Din motivul acestei fascinatii am citit acum ceva ani toate cele 3 romane ale lui Hosseini, pe care le recomand. Ca idee, chiar si filmul "Kite Runner" e cam 95% fidel cartii, ceea ce e destul de rar. Toate 3 sunt intr-o oarecare masura variatiuni pe aceeasi tema (nu o spun la modul negativ), avand in comun faptul ca incep in vremurile frumoase din anii '60-'70, apoi evoca intr-o maniera "heartbreaking" tragedia acestei tari, pentru a oferi la final o raza de speranta intr-un viitor mai bun in perioada de dupa 2001. Din pacate, am vazut ca istoria nu se repeta (cum obisnuiam sa cred), insa rimeaza.
Sunt foarte curios daca Hosseini va mai scrie ceva -- si daca da, despre care Kabul: cel al sperantei care a fost, sau cel a dementei fundamentaliste care este.
Stiu ca articolul a fost publicat acum mult timp. insa abia acum am ajuns la el. Afganistan e una dintre tarile care ma fascineaza. Nu stiu exact de ce, dar posibil pentru ca e unul dintre exemplele in care "viata bate filmul". Greu de crezut cum un stat (oarecum) functional de la inceputul anilor '70, cu o capitala destul de cosmopolita in care gaseai studenti straini, un stil de viata relativ occidental si femei neacoperite s-a scufundat in cosmarul razboiului si fundamentalismului, al carui final nu se intrezareste, dimpotriva. Din motivul acestei fascinatii am citit acum ceva ani toate cele 3 romane ale lui Hosseini, pe care le recomand. Ca idee, chiar si filmul "Kite Runner" e cam 95% fidel cartii, ceea ce e destul de rar. Toate 3 sunt intr-o oarecare masura variatiuni pe aceeasi tema (nu o spun la modul negativ), avand in comun faptul ca incep in vremurile frumoase din anii '60-'70, apoi evoca intr-o maniera "heartbreaking" tragedia acestei tari, pentru a oferi la final o raza de speranta intr-un viitor mai bun in perioada de dupa 2001. Din pacate, am vazut ca istoria nu se repeta (cum obisnuiam sa cred), insa rimeaza.
Sunt foarte curios daca Hosseini va mai scrie ceva -- si daca da, despre care Kabul: cel al sperantei care a fost, sau cel a dementei fundamentaliste care este.