Carte - Splendida cetate a celor o mie de sori (Khaled Hosseini, 2007)
Un volum tulburător prin modul în care viața, moartea, violența și sensibilitatea se împletesc în viața Lailei și a lui Mariam — cele două protagoniste prin intermediul cărora Hosseini aduce un omagiu tuturor femeilor afgane, adevărate eroine într-o societate în care bărbatul are drept de viață și de moarte asupra femeii, mai întâi tatăl asupra fiicei, apoi soțul asupra nevestei. La un moment dat, chiar, o mamă își învață copila că acesta este rolul femeii, singurul lucru care se așteaptă de la ea: să îndure.
Soarta le face pe amândouă — mai întâi Mariam (prin mijlocirea unui tată căruia îi este rușine de ea), apoi Laila (rămasă orfană, victimă colaterală neștiută a violențelor care zguduie Afganistanul din 1979, aproape fără întrerupere) — să îndure viața de soții ale aceluiași bărbat. Amândouă sunt victime și împreună descoperă în puterea de-a îndura sursa unei puteri imense, dincolo de capacitatea de înțelegere a regimului taliban ultrareligios.
Un personaj observă că moartea este un element esențial al oricărei povești afgane — și cartea este, totodată, cronica dureroasă a existenței orașului Kabul, de-a lungul a zeci de ani de violențe, clasificați generic în:
Războiul afgano-sovietic (1979-1989), considerat de mulți drept Vietnamul Uniunii Sovietice.
Războiul civil (1992-1996), început la trei ani după căderea completă a regimului rus, încheiat cu venirea la putere a talibanilor.
Războiul din Afganistan condus de SUA și NATO (2001-2021), în replică la 9/11, atentatele de la World Trade Center.
Cartea își încheie povestea dramatică în 2003, într-o perioadă de reconstrucție a Kabulului, sub protectoratul Vestului — și de renaștere pentru supraviețuitori. Sentimentul este unul de izbăvire și de reparație morală după supliciul pe care cititorul îl trăiește alături de Laila și Mariam… dar totul s-a spulberat când am închis cartea.
Este 2023, doi ani după retragerea SUA din Afganistan și reinstaurarea opresivului regim taliban. O nouă și cumplită lovitură pentru Laila, pe care am lăsat-o în postura de profesoară pentru copiii de la un orfelinat din Kabul.
Publicul internațional a “devorat” cartea lui Hosseini. Volumul a petrecut 103 săptămâni în lista de best-sellers a New York Times, dintre care 15 pe primul loc.
Acum, istoria însăși pare să-i ceară o continuare, pentru că unele visuri ard cu intensitatea a o mie de sori.
Stiu ca articolul a fost publicat acum mult timp. insa abia acum am ajuns la el. Afganistan e una dintre tarile care ma fascineaza. Nu stiu exact de ce, dar posibil pentru ca e unul dintre exemplele in care "viata bate filmul". Greu de crezut cum un stat (oarecum) functional de la inceputul anilor '70, cu o capitala destul de cosmopolita in care gaseai studenti straini, un stil de viata relativ occidental si femei neacoperite s-a scufundat in cosmarul razboiului si fundamentalismului, al carui final nu se intrezareste, dimpotriva. Din motivul acestei fascinatii am citit acum ceva ani toate cele 3 romane ale lui Hosseini, pe care le recomand. Ca idee, chiar si filmul "Kite Runner" e cam 95% fidel cartii, ceea ce e destul de rar. Toate 3 sunt intr-o oarecare masura variatiuni pe aceeasi tema (nu o spun la modul negativ), avand in comun faptul ca incep in vremurile frumoase din anii '60-'70, apoi evoca intr-o maniera "heartbreaking" tragedia acestei tari, pentru a oferi la final o raza de speranta intr-un viitor mai bun in perioada de dupa 2001. Din pacate, am vazut ca istoria nu se repeta (cum obisnuiam sa cred), insa rimeaza.