Neputinţa învăţată

Din ideile altora

— Te întrebi ce poţi tu să faci dacă, “din cele aproape 400 de milioane de suflete ale sale, America n-a găsit pe altcineva decât pe Trump”? Nu eşti singurul. Cred că o să ţi se pară interesant articolul ăsta – spune un mesaj primit la poşta redacţiei ca urmare a însemnării de ieri, pornită de la o reacţie la ce-am scris alaltăieri.

Un link mă trimite la o postare pe Facebook, care preia un material din Financial Times intitulat What happened to the Trump protests?. Mă lovesc din nou de bariera accesului plătit, aşa că n-am cum să coroborez originalul cu “recenzia” sa. Nici măcar nu sunt sigur de data apariţiei. Google îmi spune 28 martie, deci pare a fi un pic depăşit, de vreme ce New York Times, USA Today şi Reuters spun că în toate statele americane sunt preconizate manifestaţii de stradă azi (5 aprilie), ca protest la declaraţia de independenţă economică americană prin care Trump a dereglat economia mondială.

Dar conceptul mi se pare interesant: neputinţa învăţată. Pare ceva cu care noi românii ne-am învăţat de mult timp – aşa că reiau postarea aici, în spiritul diversităţii de opinii pe care Colţul cronicarului o încurajează.

În plus, sunt de acord cu concluzia – chiar dacă, să recunoaştem, în România nu avem o cultură a dezbaterii, ci a scandalului şi a atacului la persoană (a se vedea bălăcăreala din precedenta campanie electorală pentru prezidenţiale, care mă aştept să se reia şi în campania ce tocmai a început).

---

De nu ies americanii în stradă? Am auzit des această întrebare.

Iar Adam Grant, un cunoscut psiholog, explică în FT de ce nu au loc proteste majore în SUA, chiar dacă deciziile [lui Trump] au fost brutale, precum graţierea unor condamnați pentru fapte violente, atacarea aliaților, acțiuni imperialiste, taxe vamale care au crescut prețurile, iar peste 50% din votanții americani nu susțin politica Trump.

Grant explică lipsa de reacție a societății americane prin conceptul de neputință învățată, prin care oamenii renunță la lupta socială și politică acceptându-și soarta, argumentând ca ei nu pot avea control asupra evenimentelor pe care nu le aprobă.

Acest fenomen este unul tot mai prezent în societățile moderne și îl regăsim cu ușurință și în societatea din România, singura excepție din ultimele decenii fiind protestul împotriva OUG-ului gândit de Dragnea.

Conceptul a fost studiat în anii ‘60 pe câini, cărora le-au fost aplicate șocuri electrice dureroase. Câinii au învățat repede să evite șocurile sărind un obstacol. Dar dacă erau mai întâi expuși la șocuri electrice, aceștia nici măcar nu mai încercau să scape. Stăteau și îndurau durerea. Odată ce învățau că nu au control într-o situație, renunțau și în alta.

Așa se face că mulți americani, dar și mulți europeni, cred ca în această perioadă dominată de propagandă, de știri false, de oligarhi, de rețele sociale și de manipulare, nu mai poți convinge pe cineva să își schimbă convingerile, mai ales dacă ele sunt exprimate pe multe canale, în mod vizibil și cu multă gălăgie. Grant însă oferă cel mai bun exemplu despre cât de greșită e această gândire, prin norii AI. Care chiar dacă sunt instruiți să comunice anumite informații, pe măsură ce oamenii comunică cu botul, îi oferă analize și concluzii, acesta începe să își schimbe opiniile.

În peste o jumătate de secol de cercetări, tiparul neputinței învățate a fost demonstrat de nenumărate ori și la oameni. După ce au fost expuși la un zgomot puternic și necontrolat, subiecții nu s-au mai deranjat să oprească acel sunet, nici măcar atunci când aveau această posibilitate. Trăgeau concluzia că acțiunile lor nu contează. Se comportau ca niște persoane în depresie – uneori chiar exprimând asta verbal: „Nimic nu a funcționat, deci de ce să mai încerc?”

Asta se întâmplă acum în politica americană. Rezistența la primul mandat al lui Trump a fost viguroasă. Investigațiile și procesele nu l-au oprit – dimpotrivă, s-a întors mai puternic. Congresul și instanțele s-au dovedit în mare parte neputincioase sau lipsite de voință în a-i impune limite. Protestele au fost ignorate. Nimic n-a funcționat, deci de ce să mai încerci?

Sentimentul nu este complet nefondat. Multe dintre tacticile folosite s-au dovedit ineficiente. Economiștii au analizat marile mișcări de protest din SUA – legate de arme, imigrație, gen, rasă și climă – între 2017 și 2022. Din cele 14 categorii majore, doar una a avut un impact notabil: Black Lives Matter, după uciderea lui George Floyd. Dar, așa cum am văzut cu reculul împotriva DEI, și acea mișcare pare să fi avut efecte secundare nedorite.

Chiar dacă în trecut protestele au făcut diferența, azi acestea rar mai schimbă opinia publică când vine vorba de drepturi. Iar când o fac, direcția e greșită.

Activitatea și susținerea online au aceleași rezultate. Sprijinul pasiv prin like-uri și distribuiri îi fac pe oameni mai puțin dispuși să se implice în mod real în societate și în dezbateri:

După ce au bifat virtutea cu câteva click-uri, nu se mai simt obligați să o confirme prin prezență sau acțiune concretă. Și după ani întregi de țipat în gol, mulți se întreabă firesc dacă mai are vreun rost. Dar au tras concluzia greșită.

Asta pentru ca oamenii generalizează prea mult, precum acei căței chinuiți cu șocurile electrice. Chiar dacă mulți cred că lumea e prea polarizată pentru a-și schimba opinia, cercetările au demonstrat ca argumentele și conversațiile schimbă credințele. Chiar și verificarea prin ChatGPT a unor informații false despre aselenizare și atacurile din 9/11 au convins mulți adepți ai teoriilor conspiraționiste, că informațiile sunt false.

Dar vina o poartă și cei care apără democrația pentru că, în mod paradoxal, chatbot-urile ascultă mai bine decât mulți oameni.

Sunt persuasive pentru că răspund direct motivelor din spatele convingerilor interlocutorului. Oamenii sunt slabi la asta. În loc să înțeleagă ce-i motivează pe ceilalți, îi cataloghează rapid drept proști sau rău-intenționați. În loc să afle ce argumente l-ar putea convinge pe celălalt, își expun propriile motive. Cea mai eficientă cale de a deschide mințile nu este rușinarea sau confruntarea, ci ascultarea. Psihologii au descoperit că, atunci când oamenii se simt înțeleși, devin mai puțin defensivi și mai dispuși să reflecteze. Asta duce la opinii mai nuanțate și mai puțin extreme. Pentru că începutul unui dezacord productiv nu e persuasiunea, ci curiozitatea.

Democrații au făcut această greșeală în mod repetat înainte de alegerile din 2024, avertizând alegătorii să nu voteze cu un infractor periculos pentru democrație. Studiile arată că, pentru a convinge conservatorii, ar fi fost mai eficient să-l descrie pe Trump drept nepatriot sau neloial. Iar pentru a atinge alegătorii independenți, ar fi fost mai înțelept să se axeze pe inflație și imigrație.

Ca indivizi, e ușor să simțim că nu avem putere în fața direcției unei țări. Dar adesea problema e că ne bazăm pe sursele greșite de influență. Când pare că nimic nu funcționează, soluția nu e să nu mai faci nimic. Soluția e să încerci altceva.

Concluzia e că în primul rând e foarte important să vorbim cu susținătorii teoriilor conspiraționiste, cu cei care consumă știri false. Să le arătăm argumentele din spatele adevărului, să nu îi acuzăm și să purtăm conversații. Și dezbateri cât mai multe, chiar și în mediul online sau la TV. Orice dezbatere care aduce în scenă ambele tabere, care prezintă argumente și care arată neadevărul, înseamnă o lecție pentru adevăr. Și pentru democrație!