Din jurnalul criptic al unui microinvestitor (13)

Apă de ploaie

— Apă de ploaie! Lumea-ntreagă se frământă după ultimele goange ale lui Trump şi tu scrii despre apă de ploaie! Şi mai spui că eşti investitor! Şi încă unul pe piaţa americană!

E unul dintre comentariile pe care le-am primit după articolul de ieri. Iniţial am crezut că e o supărare pornită din lipsa unui acvariu în copilărie, când eu, chipurile, am două (dacă nu chiar patru) la Ford – dar omul era serios. Se aştepta să am o reacţie la declaraţia de război întru independenţă economică americană prin care Trump a bulversat pieţele globale.

L-am întrebat ce s-ar fi aşteptat de la mine.

— Să comentezi, să… nu ştiu!... Să fii revoltat! Pieţele s-au dus la vale şi au luat cu ele bănuţii ăia pe care-i pui deoparte cu atâta grijă!

Într-adevăr, pieţele din întreaga lume au luat un brânci de la Trump. N-are rost să folosim un termen mai simandicos, fiindcă nu este nimic sofisticat în tarifele anunţate de Trump. De fapt, logica din spatele grilei de noi tarife comerciale e atât de simplistă, încât pare ilogică.

Numai de curiozitate, foarte pe scurt, deficitul comercial apare când importurile unei ţări (cheltuieli) depăşesc exporturile sale (venituri). Trump a luat valoarea procentuală a acestui deficit, a împărţit-o la doi şi a numit rezultatul reciprocal tarriff. Şi aia e. Alţi factori care influenţează balanţa comercială dintre două ţări au fost în mare parte ignoraţi.

Aşa s-a ajuns că statul Saint Pierre şi Miquelon (?!?), ai cărui mai puţin de 6.000 de locuitori generează pentru America un deficit comercial de nici zece milioane de dolari, a fost taxat cu cel mai mare "tarif reciproc": 50%.

În comparaţie, deficitul Americii cu China (poate aţi mai auzit de ţărişoara asta) se apropie de 300 de miliarde de dolari. Consecinţa? O penalizare de 34%.

E o prezentare grosieră, fiindcă, spre exemplu, cei 34% ai Chinei se adaugă altor tarife preferenţiale deja în vigoare. Dar nu tot aşa ne arată Trump că se conduce lumea? Tăiem aici şi gata! Ce-s alea interdependenţe, pieţe interconectate? Mofturi!... It’s gonna be good, I tell you! It’s gonna be real good!

Întreg anul trecut, un rar an electoral la nivel planetar, am afirmat că Trump este un agent al haosului. Îmi este aproape imposibil să cred că-n spatele acţiunilor lui există vreun plan coerent, pentru că indivizilor de seama lui pur şi simplu le place să vadă lumea arzând. Dar, dacă din cele aproape 400 de milioane de suflete ale sale, America n-a găsit pe altcineva decât pe moşul ăsta, ce pot eu să fac? Să mă lamentez panicat şi să vând în disperare?

Motive aş avea, nu zic nu.

Se vede clar căderea provocată de prima busculadă a lui Trump asupra tarifelor comerciale. Lumea a încercat să-i reziste, să se adapteze şi să trăiască mai departe. Apoi moşu’ a dat-o pe înţelepciunea românească (de-aia ne-a şi tăiat accesul în Visa Waiver, de ciudă că Dan căpitan de plai al nostru era mai înţelept şi mai good looking decât el), a zis că ori la bal, ori la spital – şi suntem unde suntem. Dacă citesc pe bloguri/forumuri, pe mulţi i-a cuprins nebunia. Unii cumpără acum şi de ultima centimă din buzunar, alţii abandonează corabia şi lichidează tot.

Dar, dacă iau lucrurile la bani mărunţi (fiindcă un microinvestitor doar atâta are, mărunţiş; dacă-i araţi o hârtie de o sută de dolari, rămâne fără aer), mai sus văd un drop de numai 7%. Deocamdată rezonabil într-o piaţă de la care mă aştept să şi scadă, nu doar să urce. Niciuna dintre companiile din portofoliu nu a venit cu anunţuri apocaliptice – gen tăieri de dividende. Nu încă. Şi-n plus, cum pe burse se tranzacţionează în primul şi în primul rând emoţii, mai ales în rândul micilor jucători, e ştiut că panica unora/multora generează oportunităţi pentru cei care îşi păstrează cumpătul.

Spre deosebire de 2024, anul acesta mi-am propus strict să-mi consolidez portofoliul, în baza unui plan de investiţii trimestrial. Ceea ce se întâmplă acum doar îmi întăreşte convingerea că trebuie să mă ţin de el. Încă e prea devreme pentru acţiuni radicale.

Îmi pare că, în prezent, America se faultează singură în faţa unor competitori precum China şi Rusia (căreia i-a conferit validarea la care visează orice bully), forţând Europa să se redescopere (sper să şi poată) şi sunt convins că euforia MAGA a început să se destrame. Genul ăsta de manevre brutale nu-s chiar apă de ploaie, cum vrea Trump să le facă să pară – şi nişte mecanisme de stabilizare se vor activa de la sine. Rămâne de văzut cât va dura şi cum se vor resimţi.