Film - Castlevania: Nocturne (2025)
Serial de animaţie Netflix – al doilea sezon
Nicio carte de istorie nu menţionează că, dincolo de Liberté, égalité, fraternité, Revoluţia Franceză a însemnat şi o confruntare epică între oameni şi vampiri. Dacă nu erau Netflix şi Powerhouse Animation Studios, nu aflam niciodată că Robespierre, una dintre cele mai cunoscute figuri ale Revoluţiei, s-a sfătuit cu nimeni altul decât fiul lui Dracula privitor la lupta împotriva contesei Erzsébet Bathory — posesoare a două dintre cele trei suflete (ka, ba şi akh) ale zeiţei egiptene Sekhmet şi pornită să cucerească lumea, începând cu Parisul.
Al doilea sezon din Nocturne are o premisă ambițioasă, lupte grandioase cu vrăji de tot felul și secvențe de violență explicite, un final satisfăcător care, la prima vedere, nu reclamă un al treilea sezon — și cu toate astea, eu m-am simțit tras pe sfoară.
Din cauza lui Olrox, în jurul căruia sezonul unu a construit o asemenea aură de mister, încât i-am trecut cu vederea că e gay. Zău, acuma, câți vampiri pederaști ați văzut la viața voastră?… Ceea ce face sezonul doi cu el — mai nimic, adică — transformă woke-ismul ăsta într-un pai în ochi. Olrox putea să fie la fel de implicat în confruntarea finală și fără să fie gay, și fără să fie umilit de Erzsébet.
Apoi din cauza lui Alucard. În seria originală Castlevania, fiul lui Dracula era un tânăr înfumurat și înclinat spre violență. În Nocturne se dezvăluie ca un fel de unchi nemuritor și mentor al celor din clanul Belmont. Chiar Alucard recunoaște că a cutreierat lumea în cei 300 de ani dintre cele două întâlniri, învățând despre oameni și existența lor efemeră, despre iubire și puterea ei de a dăinui peste timp — dar scenariul nu explorează aproape deloc această vastă experiență. Cel mai longeviv și mai puternic dintre băieții buni este redus la un personaj adjuvant cu un arc narativ minuscul.
Și, într-un final, din cauza tărâmului spiritelor. Ori de câte ori un film de acțiune trece într-un plan spiritual, își pierde ritmul și coerența. Prea multe credințe și mitologii devin obositoare și plictisesc spectatorul. La întâlnirea vampirismului, pornit tradițional din îndepărtata Valahie, cu vânătorii de monștri din folclorul vest-european, Nocturne adaugă elemente de mitologie egipteană și apoi din zone mai de mijloc ale Africii. Ori sunt prea multe culturi, ori sunt prea puține episoade.
Sezonul doi din Nocturne se dovedește, astfel, mult mai complex decât orice altceva dinaintea lui. E mai degrabă o colecție de studii de caz, ce sondează tragismul personajelor, decât o poveste în care binele trebuie, după multe cazne, să învingă. Și e chiar impresionant câte “note” reușește Nocturne să atingă în spațiul a doar opt episoade. Dar asta înseamnă că se și împleticește de multe ori în propriile-i idei, îngreunându-și drumul spre victoria finală.
Deci nu mi-a displăcut. Primul sezon a setat corect așteptările — că nu se va ridica la înălțimea seriei inițiale —, așa că am ales să mă bucur cât mai mult de ceea ce sezonul doi a oferit totuși — și să las regretele pentru ce mai putea oferi Nocturne pentru cronica de după.
Una peste alta, o nouă intrare solidă, foarte bingeable, în portofoliul de anime-uri al Netflixului.