S-au petrecut lucruri interesante în ultimele câteva zile, pe care le-am petrecut mai mult afară, prin păduri şi pe pista de alergare.
În urma recentelor alegeri din Africa de Sud, Congresul Naţional African a pierdut majoritatea politică pentru prima dată în ultimii 30 de ani. Efectul Mandela a dispărut. CNA nu mai poate numi, pur şi simplu, preşedintele – va trebui să-l negocieze cu unul sau mai multe partide rivale.
Foarte interesant este că fostul lider CNA, Jacob Zuma, demisionat din funcţia de preşedinte al statului în 2018 din cauza unor acuzaţii de corupţie, şi-a făcut propriul partid (cu nici şase luni în urmă) şi a obţinut 15% din voturi. Aşa că rămâne de văzut dacă schimbarea votată de poporul sud-african nu va duce, de fapt, în acelaşi loc ca înainte – doar pe o cale ceva mai ocolită.
Vorba aia, să se revizuiască, primesc – dar să nu se schimbe nimic!... Oare cum îi spune lui Caragiale în afrikaans (una dintre cele 11 limbi oficiale din Africa de Sud, conform Wikipedia)?
Un alt eveniment sub auspiciul literei M au fost alegerile din Mexic, în urmă cărora ţara va avea primul preşedinte femeie din istorie: Claudia Sheinbaum, 61 de ani. Mare lovitură pentru vecinul american de la nord, chitit pe diversitate şi incluziune, care n-a reuşit să pună pe lista de vot pentru noiembrie decât doi moşnegi, unul mai ridicol decât celălalt – în timp ce mexicanii au avut în fruntea listei două femei. Ca impactul să fie deplin, Sheinbaum a declarat:
Mexico is no longer written with the M of machismo, but M of mujer.
Mexic nu se mai scrie cu M de la machism (atitudine de superioritate a unui bărbat, în special faţă de o femeie, conform DexOnline), ci cu M de la mujer (femeie).
(sursa: CNN)
Sheinbaum este succesoarea desemnată de actualul preşedinte, Andrés Manuel López Obrador, un tip despre care se spune că pune mare preţ pe loialitate. Deci, este foarte posibil ca Mexicul să fi făcut doar o schimbare de formă şi nu de fond.
Şi fiindcă am amintit de bătrâneii de la nord de Rio Grande, Donald Trump a fost declarat vinovat de un juriu din New York la nu mai puţin de 34 de capete de acuzare, situaţie fără precedent în istoria americană.
Se poate vorbi la nesfârşit despre procesul ăsta, despre cum Trump îl va folosi ca să se martirizeze – dar eu am reţinut două chestii care mi se par absolut hilare:
În prezent, prin decizia juriului, Donald Trump este un infractor. Cu toate acestea, nimic din Constituţia americană nu-l impiedică să candideze la preşedinţia SUA (deşi în Florida sau New York, noul său statut nu-i permite să deţină o funcţie publică).
În calitate de fost preşedinte al Americii, Trump are dreptul la pază şi protecţie permanente din partea Secret Service. Dacă Trump va intra în închisoare, Serviciul Secret îl va urma.
This outcome has no bearing on the manner in which the United States Secret Service carries out its protective mission. Our security measures will proceed unchanged.
Această decizie nu influenţează maniera în care Serviciul Secret al Statelor Unite îşi desfăşoară misiunea de protecţie. Măsurile noastre de securitate rămân neschimbate.
(Anthony Guglielmi, şeful de comunicare al Secret Service) (sursa: CNN)
Alt deznodământ demn de Caragiale.
Două țări cu potențial uriaș doborâte de corupție si incompetenta. Vom vedea!