Election nation: Efectul Mandela

Efectul Mandela, în accepțiunea lui standard, l-am explicat pe scurt aici. În cazul particular al prezentului articol, efectul Mandela ar putea fi descris drept istoria de 30 de ani la putere a CNA (Congresul Național African) — partidul care, în 1994, condus de Nelson Mandela, era vârful de lance în lupta împotriva apartheid-ului și câștiga primele alegeri libere din Africa de Sud.

Între timp, Mandela a murit, CNA a deținut puterea politică timp de șase mandate neîntrerupte, iar Africa de Sud este una dintre cele mai bogate și mai influente țări de pe continentul considerat leagănul civilizației.

Dar…

Africa de Sud este prima într-un top global al inegalității.

Pe scurt, fără a intra în amănuntele indicelui Gini, cei mai bogați 20% dintre cetățeni generează 70% din venitul țării. La polul opus, cei mai săraci 40% dintre locuitori nu cumulează nici 10% din venitul națiunii africane.

Cu ocazia asta am aflat că există pe pământul ăsta Eswatini. Sau, mai bine spus, Regatul Eswatini: mai bine de un milion de creștini protestanți, împrăștiați pe 17.000 de kilometri pătrați — ceea ce mai demult se numea Zwaziland. Tot regat, desigur.

La 30 de ani după răsturnarea regimului autoritar al minorității albe, Banca Mondială consideră șomajul din Africa de Sud ca fiind cel mai mare din lume. Conform BBC, locuitorii sub 35 de ani sunt majoritari (într-o populație totală de 62 de milioane) — iar aproape jumătate dintre cei cu vârsta între 15 și 34 de ani sunt fără ocupație (nu studiază, nu lucrează, nu sunt prinși în programe de calificare profesională).

Aproximativ 27 milioane de alegători s-au înscris pe listele de vot, o medie între raportările CNN și BBC. Ultimii spun și că aproape 14 milioane de votanți NU s-au înscris la urne, semn că efectul Mandela pălește. Populația Africii de Sud este preponderent neagră și mulți consideră că urmașii lui Mandela i-au trădat moștenirea. Cu o problemă rasială care nu a dispărut cu adevărat niciodată (cum nu a dispărut nici în SUA), cu o clasă politică fragmentată — sunt vreo 50 de formațiuni și o duzină de independenți care candidează în aceste alegeri parlamentare și care, ulterior, vor trebui să se consolideze cumva pentru a propune un președinte (sud-africanii nu-și desemnează președintele direct) —, cu o infrastructură ce se năruie, penele de curent programate, de până la patru ore, fiind la ordinea zilei, și cu o populație tot mai săracă, Africa de Sud trebuie să schimbe ceva. Altfel, rețeta neschimbată de 30 de ani o va transforma în ruină.

Sună cunoscut?

Înlocuind apartheid-ul cu comunismul și CNA cu FSN-PSD, paralele sunt izbitoare.