Despre Grace reprezintă debutul ca romancier al lui Anthony Doerr, cunoscut în primul rând pentru best-seller-ul Toată lumina pe care nu o putem vedea (2014) — care a primit și o ecranizare lamentabilă pe Netflix.
Și se vede că Doerr era la început de drum în 2004. Chiar dacă urmărește un singur fir narativ (spre deosebire de două sau mai multe în romanele următoare), volumul este foarte dens, minuțios — și prin asta greoi. Fiecare acțiune a personajului principal este căptușită cu paragrafe întregi de descrieri, încât m-am trezit de vreo câteva ori că nu mai știam cum a ajuns povestea în punctul acela și de ce… Genul acela de carte în care căderea unui fulg din cer provoacă o adevărată tulburare metafizică a universului.
Premisa e destul de simplă: Despre Grace NU este atât despre Grace, cât despre David Winkler, tatăl ei, un bărbat cu episoade de somnambulism și vise premonitorii. De frică să nu-și omoare involuntar fata, Winkler își părăsește familia, apoi este chinuit de vină ani la rând. Când își găsește curajul să se întoarcă, are deja 60 de ani, soția a murit, iar fiica lui poate fi, practic, oricine. Winkler rătăcește din Alaska până în Caraibe și înapoi, un drum care cere timp și răbdare multă din partea cititorului — dar poate concluzia merită:
Ce însemna familie? Cu siguranță mai mult decât ereditate, culoarea ochilor, carne. Familie însemna poveste: adevăr și strădanie și pedeapsă. Familie însemna timp. [...] Dacă învățase ceva, învățase că familia nu era atât ce ți se dădea, cât ceea ce erai în stare să păstrezi.
Nu am citit „Toată lumina pe care nu o putem vedea”, dar am văzut filmul. Necitind cartea, mini-seria mi s-a părut destul de bună (pentru o producție Neflix). De ce spui că-i lamentabilă? Întreb pentru că, în general, cartea „bate” ecranizarea.