Carte - Toată lumina pe care nu o putem vedea (Anthony Doerr, 2014)

O fată oarbă percepe lumea cu o intensitate de care semenii ei cu simțul văzului nu sunt capabili. Își petrece cea mai mare parte a timpului în muzeul parizian unde tatăl ei lucrează ca lăcătuș, descoperind tainele naturii, și este captivată de melci și de scoici.

Un băiat cu părul blond, aproape alb, este pasionat de radiouri și improvizează unul din piese găsite la gunoi. Trăiește într-o colonie minieră, dar un glas venit din depărtări nebănuite pe calea undelor îi deschide ochii minții spre tainele lumii.

Un ofițer de armată, mâncat de o boală incurabilă, își pune ultimele speranțe într-o piatră prețioasă zisă a avea puteri miraculoase — și nu se dă în lături de la nimic pentru a o găsi.

Plus un roman de aventură al unui scriitor consacrat: Jules Verne și ale sale 20.000 de leghe sub mări.

Toate acestea se întrepătrund într-o poveste despre tinerețe furată, maturizare forțată și abrutizare în fața morții — în care câteva minute, poate o oră, schimbă decisiv viețile a trei străini —, pe fundalul mereu cataclismic al celui de-al doilea război mondial.

Pentru acești trei oameni, viața este cu mult mai mult decât ce ne trece în mod obișnuit prin fața ochilor. Fata nu are altă șansă în întunericul din jurul ei decât să-l umple cu lumina propriei ei imaginații — ghidată de aventurile fantasticului Nautilus. Pentru băiat, salvarea din întunericul puțurilor de mină (care i-au răpit deja tatăl) este iluminarea pe care o descoperă prin undele radio. Pentru ofițer, lumina ce izvorăște tainic din adâncul unui giuvaier este însăși viața.

Nimeni altcineva nu vede aceste lumini, însă din ele se nasc trei universuri diferite — după cum spune un personaj secundar, creierul este un kilogram de materie jilavă, scufundată în veșnic întuneric, cu forța de a crea infinite universuri de lumină —, sortite să se ciocnească decisiv pentru fiecare om din mijlocul lor.

Toată lumina pe care nu o putem vedea este o carte care vorbește prin chiar modul în care este scrisă — capitole scurte, fluide, fir narativ potențat cu figuri de stil seducătoare prin simplitatea limbajului și forța emoțiilor — despre lumina și frumusețea nebănuite ale lucrurilor, gesturilor și ființelor mici, pentru care oamenii găsesc nenumărate scuze ca să nu le vadă.