Legenda spune că vibratorul a fost inventat pe final de secol 19, pentru a ajuta în tratarea isteriei la femei.
Prima parte e adevărată pentru primul vibrator electro-mecanic, inventat spre final de secol 19 (anii 1870-1880), sub denumirea de percutor. A doua parte necesită mai mult context.
Isteria la femei era modalitatea prin care lumea de sfârşit de secol 19 îşi explica starea de surescitare apărută la femei ce nu-şi puteau consuma energia sexuală. În America, medicii vremii estimau că trei sferturi din populaţia feminină era la risc să fie afectată.
Tratamentul pentru isteria astfel definită era… orgasmul clitoridian (reţetă a succesului găsită în texte medicale încă din secolul I e.n.). Femeile se duceau la medic, iar acesta – cu mânuţele alea două – le inducea o stare de “paroxism” şi problemele dispăreau ca prin farmec.
(sursa foto: Wikimedia Commons)
Doar că stimularea manuală era consumatoare de timp şi devenea obositoare. Descoperirea electricităţii şi apoi inventarea percutorului au simplificat mult lucrurile. Atât de mult, încât la începutul secolului 20, vibratorul se vindea ca un alt aparat electrocasnic – după maşina de cusut, ventilator, ceainic şi prăjitorul de pâine. Vibratorul calma durerile femeilor casnice, liniştea copiii care plângeau, revigora trupurile bărbaţilor după o zi de muncă, relaxa sinusurile, trata laringita, potolea colicile bebeluşilor, stimula creşterea părului şi vindeca până şi oasele rupte.
O reclamă de la 1910 din cotidianul The New York Tribune susţinea că “vibraţiile alungă boala aşa cum soarele împrăştie ceaţa”. În 1912, vibratorul Hamilton Beach New Life se livra împreună cu un ghid de 300 de pagini, din care utilizatorul învăţa cum să trateze orice, de la obezitate la apendicită, şi de la tuberculoză la vertigo.
(sursa foto: Wikimedia Commons)
În felul ăsta, pentru o bună parte a secolului 20, vibratorul a rămas o găselniţă cu prea puţine implicaţii sexuale a pseudo-medicinei. În anii ’60-’70, când America se lăsa cuprinsă de mişcările feministe şi curentul hippie, vibratorul era aproape uitat – dar a primit o nouă viaţă, reincarnându-se în jucăria sexuală pe care o ştim astăzi.
(sursa foto: Getty Images)
O jucărie făcută în mare parte din plastic – fiindcă aici voiam să ajung.
Noi studii arată că, în scurt timp, orice bărbat care acum se simte, poate, umilit şi înlocuit de un vibrator va fi răzbunat!... Tocmai ce au fost identificate particule de microplastic în penisul uman, mai ales polietilenă (PET) şi polipropilenă (PP). Se pare, aşadar, că organul e pe cale să primească un upgrade semnificativ, care îi va îmbunătăţi rezistenţa pe termen scurt şi durabilitatea pe termen lung. Fără baterii.
Descoperirea nu e foarte surprinzătoare – venind după ce microplasticul a fost detectat şi în testiculele umane, într-o concentraţie de trei ori mai mare decât în testiculele de câine. Dacă ne gândim că un câine linge literalmente de pe jos, înţelegem mai bine ce fiinţe sănătoase suntem… Vorba aia, despre microplastic în creier, plămâni ori sistemul limfatic aflasem deja.
Aproape că mă întreb dacă nu cumva Uniunea Europeană a interzis prea târziu (încă din 2021), paiele din plastic (alături de farfuriile şi tacâmurile de unică folosinţă, beţele pentru balone şi beţişoarele de urechi din plastic) – fiindcă astea şi păcătoasele alea de dopuri care nu erau legate pe viaţă fiecare de sticla lui stricau planeta şi viaţa de pe ea.
Privită din această perspectivă, secvenţa I’m just Ken a lui Ryan Gosling din Barbie (pentru unii cea mai mare prostie cinematografică din 2023, pentru alţii reversul lui Oppenheimer şi o sclipire de geniu) devine de-a dreptul o premoniţie. În curând, fiecare bărbat mândru de noul său plastic fără baterii îşi va întreba partenera plasticată şi ea prin zonele esenţiale: Can you feel the Kenergy?
P.S. Râdem, glumim, dar eu încă n-am văzut Oppenheimer…
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Mister,te referia inventia vibratorului electric in sec.19.
Cel “manual” se zice ca exista de vremea Cleopatrei ca deh,era cu frasu’
Sunt si modele mai retro pt zilele noastre expuse la Praga,din perioada medievala.