Ţara care vede în alb-negru

Am căutat, în 2024, să reduc timpii de ecran – ca să descopăr liniştea şi să mă redescopăr pe mine însumi. Am scris aici despre principalul efect al efortului meu.

Dar n-am scris despre riscuri, principalul fiind acela de a mă deconecta (şi mai mult) de la realitatea cotidiană.

Risc ce s-a materializat chiar astăzi, când, pentru prima dată din 26 decembrie, am intrat pe un site de ştiri şi mi-am dat seama că era să ratez buturuga de care s-a împiedicat o ţară întreagă: David Popovici şi-a luat maşină – mică şi supărată.

Şi ţara s-a oprit în loc şi a început să despice firul în patru: Cât a costat maşina? Ce a făcut David Popovici înainte să-şi cumpere maşina? Ce altceva ar fi putut face de banii ăia? Mai este David Popovici un model, acum că şi-a luat maşina? Subiectul trebuie întors şi dezbătut pe toate părţile: deontologic, economic, jurnalistic, bloggăristic, părelologic.

Într-o ţară într-atât de subjugată de social media, încât TikTok-ul era să-i aleagă preşedintele, în care, de la apariţia butoanelor de like şi dislike, mai totul este alb sau negru – cu atâta vehemenţă, încât nimeni nu mai vede gri-ul de la mijloc, unde se ascunde dezbaterea de idei –, dorinţa pe care un tânăr şi-a împlinit-o prin propria-i muncă s-a pus în drumul tuturor. Dar când o nălucă s-a vrut preşedinte, nu şi-a pus nimeni atâtea întrebări…

De obicei, fotografia alb-negru este fotografie de artă. Cei care o practică îşi aleg cu atenţie subiectul. România, în schimb, pare că se repede cu toată energia fix asupra lucrurilor care contează mai puţin, făcând din tot felul de ţânţari irelevanţi armăsari verzi pe pereţi. Sau, mă rog, în cazul de faţă, păianjeni.