Pe când mai puțin zgomot și mai mult sens?
Pe fondul unei însemnări despre escalările noastre cele de toate zilele și a uneia despre project management-ul pe bune, mi-am dat seama că tot mai apar în cerințele pentru job-uri chestii precum:
capacitate de lucru în condiții de stres,
capacitate de lucru într-un mediu dinamic,
și alte chestii care, desigur, sună mult mai catchy în engleză.
Ca unul familiarizat cu niscaiva management (nu de top, unde oamenii și cam totul se reduce la cifre și statistici care trebuie să dea mereu pe plus — ci ăla unde echipele chiar sunt formate din oameni, oamenii sunt fiecare un univers aparte și, chiar și-așa, tot trebuie să funcționeze coerent și eficient împreună), mă întreb când o să trecem oficial la nivelul următor: stress prevention?
Adică să înțelegem — pe bune — că micromanagementul e doar iluzia grandorii, că escalările sunt o excepție și nu o regulă, că mai important decât cum reacționezi în condiții de stres este să nu ajungi acolo.
În foarte multe aspecte ale sale, lumea în care trăim este una a constructelor realizate de om: banii, corporațiile, statele, legile — toate sunt, în esență, niște concepte. În schimb, viața omului este cât se poate de reală și, în părțile ei esențiale, ireversibilă.
Deci, într-un limbaj mai de specialitate, omul este root-cause-ul și toate celelalte ce țin de el sunt simptomele.
Ori, dacă privim lucrurile așa, orice business analyst bun știe că ideea este să tratezi cauza. Corectarea unui simptom sau a altuia e doar peticeală pe termen scurt.
Și-atunci, n-ar trebui să conteze mai mult cum faci să renunți la n-șpe raportări in Excel, să reduci numărul mail-urilor și să elimini inflația de call-uri fără plus-valoare pentru 90% din audiență — decât cum te organizezi când toate astea năvălesc peste tine?
Fix astea trei aspecte m-au determinat să plec la un moment dat dintr-un rol de lead: le oferisem celor trei echipe (12 oameni) spațiul de care aveau nevoie ca să-și facă treaba, iar faptele confirmau că treaba mergea, însă dincolo de asta eram... un foarte bun scriitor în Excel-uri (care nici măcar nu erau ale mele), arbitru de meciuri de ping-pong pe mail și furnizor de feedback-uri în eter. Cu alte cuvinte, nu prea mult de învățat într-un rol cu veleități manageriale — însă foarte mult zgomot.
Deci, pe când mai puțin zgomot și mai mult sens — common sense?
(sursa foto: vecteezy.com)