Omul şi una dintre fanteziile lui

Când deficitul bugetar întâlneşte filmul

Banii sunt un construct fără de care societatea prezentului nu ar putea funcționa. Zicem noi că banii sunt ochii dracului, dar banii sunt invenția omului.

Anul trecut, statul (un alt concept plăsmuit de om) a decis că eu, un om, stau în calea propriei creații a Omului: bugetul. De dragul acestuia, statul a decis că:

• munca mea nu are valoare și a eliminat facilitățile fiscale pentru domeniul care generează cele mai multe locuri de muncă în rândul companiilor mari și mijlocii;

• e OK să mănânc prost și a mărit TVA-ul la produsele bio;

• nu am nevoie de mișcare și exercițiu fizic și a mărit TVA-ul pentru serviciile gym-urilor și facilităților sportive;

• trebuie să fiu un prostan fără orizonturi și a scumpit accesul la evenimente culturale;

• dacă tot mă duc la groapă cu viteză — malnutrit, sedentar și îngust la minte —, n-am nevoie de bani la bătrânețe și mi-a redus contribuția la Pilonul III de pensii la praful de pe tobă.

Toate acestea mie, omului, de dragul unei fantezii, basically. Cancerul numit deficit avea să fie învins, bugetul avea să înflorească iarăși, plesnind de sănătate ca bobocii florilor de primăvară.

Atâta, doar, că nu s-a întâmplat.

Desigur, putem dezbate la nesfârșit cum că vindecarea asta necesită timp, nu scapi de cancer peste noapte. Doar e an electoral, momentul cel mai bun să vorbești despre câte-n lună și-n stele…

Când, însă, vrei să repari rezervorul care pierde apă turnând, pur și simplu, mai multă apă — eșecul e garantat, oricât de îngăduitor cu timpul ai fi.

Roma nu s-a construit într-o zi, se vor mai găsi unii să riposteze. Adevărat, Roma s-a construit an cu an și generație cu generație de oameni care și-au găsit o direcție și un interes suveran. Ori când ne lăsăm făcuți din cuvinte într-o Schengen-eală tristă, sau Europa ne ține la periferia ei ca piață de desfacere, băgându-ne pe gât toate chimicalele la prețuri dictate de japca marilor lanțuri comerciale, e de-a dreptul imposibil să vorbești despre un interes național — nu când producătorii autohtoni sunt împinși spre prăpastie.

Exemple se găsesc în multe domenii, dar m-am concentrat pe cel alimentar fiindcă foamea trece prin stomac și e ușor de înțeles fără prea multe explicații.

Unde ar duce toată povestea asta? Poate la secvenţa de film distopic de mai jos – care nu-mi aparţine. Am găsit-o într-o carte de-a lui Cristian Tudor Popescu. Pentru toate derapajele recente ale autorului (prefigurate de acea “limbă de vacă” greu de neuitat din vremea comentariilor de la Roland Garros, cu Simona Halep pe zgura pariziană), realismul acestei “bucăţi” este greu de ignorat.

---

Cărucior de supermarket avansând pe aleile dintre rafturi. Zgomot de magazin. Mezeluri-brânzeturi. Conserve de legume. Semipreparate. Cotitură la dreapta. Dulciuri. Băuturi. La stânga. Sucuri. Menaj. Electrocasnice.

În cărucior sunt trei pâini, trei cutii cu lapte, câteva iaurturi.

– Tati, ia-mi şi mie cangurul ăsta!

– E scump, Ionuţule, tată, e scump; costă cât tot ce-am luat.

– Da’ la copii nu poa’ să fie cu reducere, ca la acua lend pentru copii?

Cărucioare, pline ochi sau pe jumătate, care ocolesc căruţul staţionat.

– Nu e, Ionuţule, aici nu e cu reducere la copii, că oamenii mari nu cumpără jucării pentru ei, decât dacă sunt nebuni la cap.

Zgomot de magazin. Inşi care iau baxuri de apă, de bere, de sucuri şi le pun în cărucioare.

– Tati, tati, da’ uite,  e un cangur mai mic, e tot ca ăsta mare. De ăsta avem bani?

– Nu, mă, băiatule, n-avem, dă-l încolo de cangur! E şi urât…

– Tati, da’ putem să ne mai plimbăm aşa, cu căruţu’, să ne mai uităm la toate? Că e bine şi-aşa, să ne uităm… Pe urmă eu visez la noapte şi e bine.

Căruciorul avansează pe aleile dintre rafturi. Traveling pe produsele colorate, aliniate în şiruri nesfârşite, Detergenţi, clăpari şi mingi de baschet, cărţi, tigăi teflon, telefoane mobile, fructe confiate.

– Ionuţule, du-te şi ia-ţi cangurul şi pune-l în coş!

– Tati, tati, avem bani?!

– Tu du-te şi ia canguru’!

– Pe ăla micu’ sau pe ăla mare?

– Ia-i pe amândoi.

Voce de copil care ţipă de bucurie.

– Tati, nu-i pun în coş, îi ţin eu în braţe.

– Pune-i în coş, că mai luăm şi altele.

– Ce mai luăm?

– Ce vrei tu, Ionuţule.

– Păi, cum tot, tati? Aşa, tot ce vreau?!

– Da, mă, vezi ce mai vrei.

– Pot să-mi iau jocul ăla mare, cu monştrii din spaţiu?

– Da, Ionuţule, pune-l în cărucior.

Cutia cu jocul, o pereche de adidaşi, un Batman, o maşinuţă Lamborghini, un tricoul cu numărul 10 pe spate, toate puse în cărucior.

– Gata, tati, nu mai vreau nimic, că n-avem atâţia bani.

Căruciorul avansând pe aleile dintre rafturi. Mâini de bărbat alături de cele de copil, pe bara de împingere. Rândul la casă. Prim-plan pe cărucioarele care sunt descărcate. Mâinile băiatului şi ale bărbatului punând tot ce aveau în cărucior pe banda neagră.

– Ce frumoase sunt aşa, toate la un loc, tati…

Vânzătoarea care marchează şi trece marfa în pungi.

– Două sute patruzeci şi trei de lei, vă rog.

– N-am atâţia bani, domnişoară, am numai pentru punga asta cu pâini, lapte şi iaurturile. Şi pentru cangurul ăsta mic.

– Cum n-ai bani, domne?! Iei produsele, mă laşi să le marchez în casă şi-acuma-mi spui că n-ai bani?!?

– Păi, dacă n-am, domnişoară?... Dacă sunt în şomaj tehnic?... N-am furat nimic. Le scoatem din pungi şi le duc eu înapoi la rafturi.

– Păi, domne, eu trebuie să şterg sumele astea din casă, nici nu ştiu cum să fac. Nina, cheamă-l pe Mihai!... Domne, eşti om în toată firea, nu ţi-e ruşine să-ţi baţi joc de mine, vrei să mă dea afară?

– Nu, domnişoară Ana, n-are de ce să vă dea afară, sunt nişte numere scrise pe ecran, se şterg şi nu mai rămâne nicio urmă, nimic. Alţii şterg cu miliardele, dintr-un foc.

– Lasă-mă, domne, cu numerele dumitale şterse… Mihai, scoate-mi şi mie produsele astea, că domnu’ m-a pus să le marchez şi nu vrea să le plătească!

Agitaţie la coadă. Lumea care bodogăneşte iritată.

– Auzi, domne, spune-mi şi mie: de ce faci tot circul ăsta, ce câştigi din el?

Câteva secunde de tăcere.

– Ca să aibă copilu’ ce să viseze, domnişoară Ana.

Prim-plan pe căruciorul gol. Un şir de cărucioare goale pe platoul aproape pustiu din faţa supermarketului, seara.