O ţară, o tară

Una dintre mantrele domeniului meu de activitate este inspect & adapt. Adică să verifici regulat şi la intervale relativ scurte de timp ce a mers bine, ce a scârţâit, ce s-a schimbat în ecosistemul tău – ca să te adaptezi, să ajustezi şi să optimizezi procesul. Adică să fii agile.

• La un nivel incipient de problem solving – să spunem gimnaziu – asta ar însemna să fii curios (deschis?) să înţelegi unde ai greşit, ca să nu mai repeţi a doua oară. Câţi dintre noi n-am auzit chestia asta când mai dădeam de gard câte-o lucrare de control?

Ca să fii agile trebuie îndeplinită o condiţie esenţială: întreaga organizaţie trebuie să funcţioneze în acelaşi ritm, o aliniere care trebuie să pornească de la top management şi care trebuie instrumentată apoi pe nivele de execuţie.

• Păstrând paralela de mai sus, degeaba te zbaţi în banca ta, dacă şcoala nu te ajută.

Pentru că la etajul şapte, unde stăm, au început să ajungă mai nou câţiva aburi de olimpism, mi-a atras astăzi atenţia un articol despre Olimpiada de Cultură şi Spiritualitate Românească (unde lui F. i-au lipsit zece sutimi ca să prindă lotul naţional). Pe scurt, jumătate dintre copiii participanţi şi-au manifestat interesul pentru a vedea lucrările corectate şi a înţelege unde au greşit. Refuzul primit i-a determinat pe părinţi să depună contestaţii formale – enervând-o pe doamna conferenţiar-universitar-preşedinte a comisiei de evaluare, care şi-a exteriorizat emoţiile astfel:

[…] aseară, sub umbrele, tremurând de frig, unii aţi venit să depuneţi contestaţii. Cum poţi să conteşti oare harul colegului cu care tu ai concurat doar pentru acest moment, nu pentru totdeauna? […] Universul aştepărilor voastre [este] tulburat de un cuvânt pe care eu l-aş scoate din dicţionar, chiar dacă sunt filolog: "contestaţie". Nu poţi să conteşti valoarea celuilalt şi voi asta aţi făcut.

Revenind la analogia de mai sus, contestaţia – sesizarea că ceva nu s-a făcut bine, ori la timp ori deloc – poate fi văzută ca echivalentul escalării din corporaţii (unele cu o inerţie şi o rezistenţă la schimbare poate la fel de mare ca şcoala românească). Ambele sunt instrumente pe care sistemul le pune la dispoziţie pentru a debloca o situaţie, pentru a obţine un răspuns, nu pentru a sări la gâtul cuiva.

Lăsând la o parte că e prima dată când aud pe cineva susţinând că o contestaţie şcolară priveşte pe altcineva decât pe cel în numele căruia a fost depusă, zenul unui cadru didactic a fost tulburat de îndrăzneala unor elevi de a-şi înţelege greşelile – de a învăţa. Adică exact menirea unui profesor, fie el şi conferenţiar universitar.

Nu este decât o altă manifestare a unui sistem care se laudă prea mult cu vârfurile sale şi face prea puţin pentru ca acestea să apară. Un sistem de învăţământ devenit notoriu prin incapacitatea de a-i încuraja pe elevii care au o vocaţie spre o materie sau alta – ori de a-i ghida pe ceilalţi să-şi găsească o asemenea înclinaţie.

Meritele sunt în cu totul altă parte: la copiii care au fost capabili să se fixeze pe un obiectiv, la familiile care i-au susţinut să-l atingă, şi la câţiva profesori – tot mai puţini – care mai ştiu ce înseamnă să fii şi om, şi dascăl. E însă numai o firavă forţă de rezistenţă, cu puteri şi rază de acţiune limitate. Dincolo de acest orizont de speranţă, realitatea este dezolantă: România este pe primul loc în Europa ca număr de tineri care nu lucrează şi nu (mai) merg la şcoală.

sursa foto (colaj): zf.ro

Deloc surprinzător, dacă ne gândim că Iaşul – mult trâmbiţată capitală culturală, cândva capitală istorică, recent chiar capitală mondială falimentară¹ a jocurilor pe calculator – tocmai ce a lansat o sesiune de finanţare pentru proiectele societăţii civile, iar din bugetul total de 33 milioane de lei fondurile destinate culturii reprezintă doar 3%.

Cea mai mare tară a României pare a fi ea însăşi.

1. Iaşul a fost gazda ediţiei din 2023 a Campionatului Mondial de e-Sports, eveniment desfăşurat cu un an înainte tocmai în Bali. Iar din România s-a mutat la Riyadh, în Arabia Saudită. Cum naiba s-a strecurat, printre asemenea locaţii exotice, jalnica, neaerisita şi neatinsa-de-zeci-de-ani Polivalentă din Iaşi – manevră care a costat bugetul local opt milioane de euro( !) – nu cred c-am să înţeleg vreodată.