Lecţia de snooker – un an mai târziu
Ultima dată, l-am lăsat pe scoţianul Jack Higgins la open-ul galez de snooker, în februarie 2024. După 32 de ani ca jucător profesionist, “Vrăjitorul din Wishaw” ajungea la concluzia că tot nu era pregătit mental pentru rundele finale din turneele de snooker, apelând la un psiholog sportiv.
Un an mai târziu, Higgins tocmai a câştigat Open-ul Mondial din China, trecând cu 10-6 în finală de Joe O’Connor.
Sunt convins că toate informaţiile astea nu spun nimic celor care nu urmăresc acest sport, deci să punem lucrurile în context:
Higgins împlineşte 50 de ani în mai. Până la victoria din Yushan, nu mai câştigase o competiţie din 2021.
Pe de altă parte, englezul Joe O’Connor este cu 20 de ani mai tânăr, iar finala open-ului chinezesc a fost abia a doua din cariera sa profesionistă. Ca să ajungă până acolo a trecut de nume grele din sportul cu tacul: Ali Carter (numărul 14 mondial), Judd Trump (liderul la zi), Shaun Murphy (poziţia a 12-a în clasament, artizanul break-ului maxim de 147 de puncte în runda a doua a competiţiei).
Ambii jucători au avut prestaţii solide în toate cele cinci meciuri până la confruntarea directă. Privind statistica, pare că amândoi s-au întrebuinţat mai serios în runda a patra şi în semifinale:
Aşadar, finala a fost un duel sportiv clasic, între experienţa zecilor de ani de competiţii şi elanul sângelui tânăr. Ce-a făcut diferenţa între Higgins, foarte aproape de a sparge ghinionul a patru ani fără trofee, şi O’Connor, foarte aproape de primul premiu cu adevărat important?
Capacitatea de a evolua sub presiune.
Ambii jucători au comis greşeli, dar O’Connor a greşit atunci când era mai important. Englezul a avut chiar un reviriment în ultima sesiune a finalei, dar a fost prea târziu după ce, înainte, i-a permis adversarului să-i fure de sub nas câteva jocuri.
Sunt convins că Higgins a avut un moment când s-a temut că poate scăpa victoria printre degete (momentul ăla când eşti atât de aproape să-ţi împlineşti visul, încât acesta se poate spulbera într-o clipă). Dar a ştiut să-l gestioneze, să rămână concentrat şi să ducă jocul până la capăt, închizând partida cu un century curat (100 de puncte într-o singură vizită la masă).
Acum un an, Higgins nu putea face asta. Dar a avut puterea să admită că, după 9,5 milioane de lire sterline câştigate din snooker şi 31 de titluri competiţionale, încă are nevoie de ajutor. L-a căutat, l-a primit, l-a folosit şi l-a fructificat.
Poate că, într-adevăr, niciodată nu e prea târziu. Nici măcar la aproape 50 de ani.
Am savurat toata finala.O'Sullivan care desi nu ti mai place ramane olimpian in sportul asta frumos,zicea ca Higgins este omul care il solicita maxim si cu care (oops) ii place la nebunie sa joace pentru ca este foarte bun si meticulos.Chiar daca mi place mult Higgins, as fi preferat sa castige O'Connor.A ramas urma aia nasoala din 2010 parca,atunci cand Higgins a fost suspendat pentru trucarea unor frameuri.Dar deh,emotiile,tineretea si clar valoarea superioara au facut diferenta.Chapeau bas pentru Mr.Higgins.
Io sunt fraieru' din cameră, habar n-am despre ce vorbiti, dar sună atât de interesant:)!