Foto-jurnal de călătorie: Ziua cea mai lungă

De la 190 de euro de persoană, cu de toate

E foarte posibil ca 6 iunie 2025 să nu fi existat – nu aşa cum abia am trăit-o noi, oamenii prezentului – fără un alt 6 iunie, acum 81 de ani.

În 1944, istoria consemna ziua cea mai lungă, începutul debarcării aliate din Normandia.

Deschiderea frontului de vest al celui de-al Doilea Război Mondial a dus, un an mai târziu (la ora 23:01 pe 8 mai, sau 01:01 pe 9 mai – la alegere, în funcţie de simpatiile pro-ruse), la înfrângerea Germaniei naziste.

Pentru români, consecinţa imediată a fost căderea în blocul comunist, “marea trădare” despre care Lucian Blaga scrie în singurul său roman, Luntrea lui Caron. Cât România a rămas blocată de partea greşită a Cortinei de Fier (cu consecinţe dintre cele mai dramatice, pe care le resimţim din plin şi astăzi, în post-comunism), Europa de Vest s-a reconstruit şi a pornit în căutarea fericirii – în frunte chiar cu Germania, până nu demult coşmarul cel mai negru al continentului.

Nemţii şi-au spus că pot aduce lumii şi altceva decât camere de gazare şi lagăre ale morţii – şi în 1975 au deschis Europa Park, la o aruncătură de băţ de graniţa cu francezii pe care nu i-au plăcut niciodată prea mult.

În comparaţie, între 1970 şi 1974, Republica Socialistă România construia Transfăgărăşanul, foarte popular astăzi, dar care n-a făcut cu mult mai distractivă viaţa oamenilor muncii la vremea respectivă.

Privind astfel lucrurile, Europa Park poate fi considerat şi un insolit simbol al transformărilor pe care istoria le-a suferit ca lumea să arate cum o vedem astăzi – şi ce mod mai bun de a celebra viaţa există, dacă nu oferindu-le bucurii copiilor?

Aşa am decis ca, pentru F. şi S., 6 iunie 2025 să fie iarăşi ziua cea mai lungă. Cea mai lungă Zi a Copilului – e drept, în urma calendarului oficial, dar întinsă cât patru zile de-ale adulţilor – sărbătorită în Europa Park, cu un mic ocol şi pe la fratele mai mic, parcu acvatic Rulantica.

Prin urmare, de vineri până luni inclusiv, am vizitat două ţări (12 ore în Elveţia şi patru nopţi în Germania), am petrecut două zile pline în Europa Park şi una în Rulantica – toate cu un efort zilnic de 19.000 de paşi, respectiv un cost de 190 de euro pe zi, de persoană, all inclusive. Ca de obicei, e un burn rate optimizabil, dar nu cu foarte mult, aş spune, deoarece:

• Mai bine de jumătate din cheltuieli au fost cu transportul şi cazarea, în condiţiile în care am folosit doar mijloace de transport în comun (o combinaţie cu avioane, trenuri şi autobuze) şi nici nu ne-am aruncat la hotelurile de lângă parcuri – preferând în schimb o pensiune discretă, cochetă şi primitoare în Rust, ideal amplasată între cele două parcuri).

• Un sfert din costuri au fost biletele de intrare, luate în avans şi cu atenţie, pentru beneficii maxime.

• Cheltuielile cu mâncarea au fost doar 15%. Chiar dacă am mâncat în parcuri, am avut opţiuni decente – şi calitativ, şi ca preţ. Din punctul ăsta de vedere, Europa Park mi s-a părut mult mai accesibil decât PortAventura şi mai ales Disneyland Paris. Încercarea grea a constituit-o, în schimb, Basel, unde nici măcar o masă la McDonald’s nu poate fi considerată o opţiune ieftină.

Aşadar, o excursie în zona triunghiului franco-helveto-german nu e chiar ieftină, dar un an şcolar solicitant a meritat să fie încununat cu una dintre cele mai lungi zile de distracţie.

Basler Dreiländereck / Triunghiul de frontieră – marchează punctul de convergenţă al celor trei graniţe (Franţa, Elveţia, Germania) în mijlocul Rinului. Excelent prilej să te învârţi în jurul cozii şi să treci astfel prin nu mai puţin de trei ţări.