Foto-jurnal de călătorie: Monumentul necunoscut al ostașilor necunoscuți (iun. 2010)
După vizita din primăvara lui 2010 de la Mărășești, câteva săptămâni mai târziu am descoperit un alt crâmpei de istorie zbuciumată. Coboram de pe Culoarul Rucăr-Bran când, la vreo 11 km până la Câmpulung Muscel, am văzut ceva în urma mașinii: silueta unui turn pe un deal. Nu părea o construcție civilă, nu văzusem niciun indicator pe drum, așa că am întors și am găsit o parcare — din nou, nesemnalizată în niciun fel — la poalele a ceea ce am aflat că este Mausoleul Mateiaș.
(Mausoleul Mateiaș, vedere aeriană, via evenimentulmuscelean.ro)
Am coborât din mașină și un aer de uitare ne-a cuprins pe dată. Locul acesta pare să existe numai pentru cei pe care întâmplarea îi aduce la baza treptelor de piatră. Le urcăm și descoperim alte două ființe vii: un bătrân așezat pe un scaun de-o vârstă cu el și un câine, probabil la fel de împovărat de ani. Omul care trebuie să ne taie bilete și tovarășul său în trecerea timpului.
Monumentul comemorează alți soldați români (două divizii de infanterie) căzuți în mașina de tocat a Marelui Război. Este mult mai mic decât reperul nostru de la Mărășești și, astfel, mult mai intim. Aerul e încărcat de o emoție cum n-am simțit în partea cealaltă. O fi efectul simulării — mai mult sonoră, decât auditivă — a unei scene de luptă, într-una dintre incintele interioare.
Pe de-o parte, tehnologia învechită amplifică sentimentul căderii în uitare dat de lipsa indicatoarelor de orice fel. Ca și cum vreuna din puzderia de comisii inutile din “ministerul de resort” ar fi decis că locul de veci al unor soldați pierduți în statisticile reci ale războiului trebuie să rămână și el necunoscut.
Pe de altă parte, am un deja-vu cu un alt memorial: nava de luptă USS Intrepid, trasă la chei în New York și transformată în muzeu al luptelor din Pacific din cel de-al Doilea Război Mondial. Acolo, în măruntaiele navei, vizitatorul este zguduit de reproducerea auditivă a unui atac al aviației japoneze. Senzația claustrofobică de neputință în fața morții nevăzute este aceeași.
Nu stăm mult aici. Într-un fel, respectul nostru tulbură o liniște pe care nu o vom înțelege niciodată pe de-a-ntregul: cea a jertfei pe câmpul de luptă. Îmi vine în minte doar omagiul americanilor pentru veteranii lor de arme:
Thank you for your service!
Ce păcat că Lumea n-a înțeles mai nimic din el!
Dacă vrei pace, pregătește-te de război, spune o vorbă. Trebuie s-o fi spus cineva în preajma Marelui Război (fiindcă trebuia să fie ultimul) — o lecție de istorie la care au lipsit prea mulți din cei de astăzi.
DISCLAIMER: Si vis pacem, para bellum este o expresie latinească celebră, — cu sensul “Dacă vrei pace, pregătește-te pentru război” — folosită de Publius Flavius Vegetius Renatus (sfârșitul secolului IV e.n.), autor al unei lucrări intitulate Epitoma institutorum rei militaris sau De re militari (“Despre lucrurile militare”).
Chiar locul pare un fel de secret, pentru ca mi se pare destul de amenajat si totusi nu am auzit niciodata de el sau sa il mentioneze cineva (e drept, nu e nici foarte aproape de zona de obarsie). O experienta WW1 de tip "full immersion" foarte reusita mi s-a parut cea de la muzeul armatei din Praga. Pe langa manchinele in diverse ipostaze, video-ul cu soldatii care vin spre tine sa te atace, zgomotele infioratoare, te plimbi in semiintuneric prin transee si sunt simulate niste explozii in apropierea ta, care te improasca cu scantei si te invaluie in fum. Imposibil sa iesi nezguduit zdravan de acolo oricate filme cu aceeasi tematica ai fi vazut...
Din punctul meu de vedere, a invata din istorie inseamna a intelege relatiile de cauzalitate si a fi constient de complexitatea conflictului, astfel incat pe viitor sa se incerce evitarea cauzelor care l-au produs, lucru extrem de complicat. Drept consecinta, de obicei invatarea se reduce la memorarea unei succesiuni de evenimente legate intr-o poveste (uneori nu ar fi deplsat nici termenul de "basm") de genul "astia sunt aia buni si ceilalti sunt aia rai". Toti oamenii cred ca sunt de acord ca trebuie sa invatam din istorie, doar ca pentru a o face cu adevarat (macar cat de cat) este nevoie de spirit critic si foarte mult efort, de aceea ramane un exercitiu in general inaccesibil si de aceea vom realiza mereu ca de fapt nu am invatat nimic.