Foto-jurnal de călătorie: Albumul de familie al tigrului

Atunci când pe drumurile din Bali încap două maşini una pe lângă alta, regula este ca fiecare să circule pe partea stângă. Ştiind că insula n-a fost colonie britanică – ci olandeză – l-am întrebat pe Kadek cum de-au rămas cu moştenirea asta. N-a ştiut să-mi spună… Mă gândeam că, pân’ la urmă, tot de la olandezi li se trage, dar cum? Că ăştia conduc pe dreapta, la fel ca întreaga Europă continentală.

Cu puţin research m-am lămurit. Tot greaua moştenire colonială e de vină, fiindcă olandezii erau şi ei de stânga – până când i-a invadat Napoleon (1810) şi i-a făcut să vadă lumina de pe partea cealaltă a străzii. Însă teritorii ale coroanei olandeze precum Guyana şi Indonezia n-au făcut schimbarea, rămânând left-iste.

Pe de altă parte, în Singapore se merge pe stânga în linie cu prezenţa consistentă a britanicilor în istoria oraşului-stat, începând cu 1819.

Pe scurt, în 1819 Singapore a devenit avanpost comercial britanic, sub supravegherea guvernatorului Stamford Raffles, care avea o ţintă clară: “nu ne interesează teritoriul, cât comerţul". În 1867, oraşul a intrat sub controlul direct al Marii Britanii. Între 1942 şi 1945 a fost supus ocupaţiei japoneze, ceea ce a schimbat imaginea englezilor în ochii localnicilor, astfel încât în 1946 a început o lungă procedură de exit de sub tutela coroanei britanice. În 1959, Singapore a primit dreptul la autoguvernare şi autonomie în toate domeniile exceptând apărarea şi relaţiile externe. În 1961 a devenit parte din Malaezia federativă, până la excluderea din 1965 – când Singapore a devenit naţiune independentă.

Pe lung, istoria este una foarte interesantă, marcată nu doar de potenţialul enorm de dezvoltare a zonei ca avanpost comercial, cât şi de incapacitatea englezilor de a-şi apăra interesele asiatice în cel de-al doilea Război Mondial, sau de sperietoarea comunismului din timpul Războiului Rece. Vă invit să citiţi şi să descoperiţi!

Aici reţin doar că, înainte de venirea englezului Raffles, pe insulă se găseau cam o mie de localnici, printre care foarte puţini chinezi. Până în 1860, populaţia a depăşit 80.000 de suflete, mai mult de jumătate fiind chinezi. Aceşti imigranţi sunt cunoscuţi sub numele (peiorativ) de coolies: salahori folosiţi la cele mai grele munci fizice (construcţii, minerit, agricultură, încărcat şi descărcat mărfuri în port), pe salarii de nimic, trăind în condiţii mizere, în spaţii înghesuite şi insalubre. Spatele chinuit al acestor oameni şi magherniţele sordide în care-şi duceau traiul de pe o zi pe alta sunt baza pe care Singapore s-a ridicat ca o metropolă înfloritoare – astăzi unul dintre cele mai dezvoltate şi mai civilizate oraşe ale lumii, unul dintre cei patru Tigri (Est) Asiatici, alături de Hong Kong, Coreea de Sud şi Taiwan.

O istorie pe care oraşul n-a uitat-o, ci a imortalizat-o în bronz şi în culori – statui şi picturi murale răspândite prin tot oraşul.