Film - The Seed of the Sacred Fig (2024)

Regia: Mohammad Rasoulof

Roluri principale: Soheila Golestani, Missagh Zareh, Setareh Maleki, Mahsa Rostami

Durata: 2h 47m

---

The Seed of the Sacred Fig a făcut multă vâlvă la festivalurile internaţionale de film (Cannes, BAFTA, César, Globurile de Aur şi încă vreo două duzini) în primul rând prin povestea din spatele poveştii propriu-zise. Regizorul Mohammad Rasoulof este considerat un inamic al regimului politic din Iran, fiind condamnat in absentia la biciuire publică şi opt ani de închisoare pentru disidenţă. Filmările s-au făcut clandestin în Iran, Rasoulof a reuşit să fugă apoi în Europa şi să editeze pelicula în Germania – ţară care a făcut din The Seed of the Sacred Fig propunerea sa oficială la Oscarul pentru cel mai bun film internaţional de lung-metraj.

Cu o asemenea aventură în spatele camerei de filmat, nu e de mirare că povestea de pe ecran a devenit preferata multor jurii de specialitate.

După 20 de ani ca funcţionar al regimului de la Teheran, Iman este promovat în magistratură. I se va repartiza o locuinţă oficială (un apartament cu trei camere, faţă de cel cu numai două în care trăieşte acum cu nevasta şi cele două fete adolescente) şi este la numai un pas de a fi numit judecător. Primeşte chiar şi un pistol pentru protecţia lui şi a familiei.

Pare că viaţa lui Iman se schimbă în sfârşit spre mai bine, dar promovarea vine chiar în ajunul demonstraţiilor care au cuprins capitala şi apoi întreg Iranul în septembrie 2022 (declanşate de moartea Mahsei Amini, o tânără de 22 de ani arestată pentru că nu purta văl/hijab). Mişcările de stradă sunt conduse în primul rând de tineri şi studenţi, revoltaţi de măsurile represive ale regimului teocratic. Iman este obligat să pedepsească zeci şi sute de protestanţi în fiecare zi, trimiţându-i pe unii chiar la moarte, mai mult în baza acuzaţiilor formulate de superiorii săi şi mai puţin (spre deloc) cunoscând faptele adevărate.

O prietenă a fetelor lui Iman cade victimă intervenţiei brutale a forţelor de ordine, fiind împuşcată în faţă şi mutilată. Întâmplarea cască o prăpastie imensă în familia lui Iman: fetele contestă făţiş autoritatea regimului, tatăl respinge orice acuzaţie din simplul motiv că sistemul căruia şi-a dedicat viaţa nu poate greşi, iar mama este prinsă între durerea de părinte (ea este cea care îi acordă primul ajutor rănitei) şi obedienţa faţă de bărbat pe care se bazează islamul în accepţiunea sa cea mai habotnică.

S-a scris mult şi elogios despre The Seed of the Sacred Fig (dar mă îndoiesc că sunt mulţi cei care au înţeles semnificaţia titlului; eu am, cel mult, o ipoteză). A câştigat premiul special al juriului la Cannes – şi încă vreo două duzini de trofee prin Europa şi America –, dar, dincolo de strigătul de libertate, filmul nu m-a convins sub aspect artistic.

Actorii joacă foarte bine (în special Soheila Golestani, în rolul lui Najmeh, soţia lui Iman), dar asta nu înseamnă că fiecare gest al lor devine indispensabil poveştii. Spectatorul îl însoţeşte pe Iman când verifică o siguranţă electrică sărită; îl urmăreşte când lipeşte cu scoci o muşama peste un ochi de geam spart. Sunt scene fără altă semnificaţie decât cea evidentă. Momentele de acest fel, precum şi secvenţa labirintică din final, căreia nu i-am înţeles sensul, lungesc filmul cu cel puţin un sfert de oră. În plus, pistolul care apare încă din primele minute ale poveştii anticipează evenimentele, deznodământul devenind complet previzibil odată ce, mai înainte de jumătatea filmului, conflictul din stradă îşi găseşte un ecou puternic în familia lui Iman.

Nu ştiu dacă The Seed of the Sacred Fig e un film care trebuie văzut. Dar e un film care ştie să-şi găsească publicul, vorbind despre cea mai bună scuză a omului pentru a-şi asupri semenii: Dumnezeu.