Film - The Beekeeper (2024)

Regia: David Ayer

Roluri principale: Jason Statham, Emmy Raver-Lampman, Josh Hutcherson, Jeremy Irons, Bobby Naderi

Durata: 1h 45m

---

Cei mai mulți oameni duc un trai onest, muncind cinstit pentru fiecare bănuț pe care îl agonisesc — fiind astfel vulnerabili în fața prădătorilor care profită de pe urma lor, scurtcircuitând și debalansând sistemul. Cum, însă, natura funcționează după principiul imuabil al echilibrului, sistemul are mecanismul său propriu de redresare.

Bob Kane și Bill Finger l-au numit Batman. Antoine Fuqua i-a spus The Equalizer. Iar David Ayer — The Beekeeper.

Așadar, încă o poveste despre un individ fără identitate, cu abilitățile potrivite și motivația de a acționa dincolo de limitele justiției convenționale — un film de acțiune cu un body count considerabil și un protagonist neobosit, virtual invincibil și de neoprit.

Și-atunci de ce să mai investești două ore în ceva ce-ai mai văzut?

…Pentru că lui Jason Statham (ajuns la 55 de ani) i se potrivește rolul de anti-erou ca nimănui altcuiva. Wrath of Man (2021) și Redemption (2013) sunt poate exemplele cele mai elocvente în acest sens. Numai charisma lui Statham poate face ca replica I believe there’s good in the universe să sune credibil în gura cuiva care tocmai ce-a lăsat o dâră de cadavre în urma lui.

Statham livrează un personaj minimalist: Adam Clay nu are trecut, nu are o poveste, ci doar un scop în prezent și un focus absolut să-l atingă — lumea sa fiind construită în imaginea unei comunități de albine, cu regină, albine lucrătoare, albine-soldat și un îngrijitor (extern stupului) care să mențină echilibrul. Figura serioasă a lui Statham și trimiterile constante la apicultură (I need to protect the hive! I must tend to the hive!) te fac să te întrebi dacă nu cumva Adam Clay este numai o dronă ucigașă ce reacționează în singurul mod pe care-l cunoaște când liniștea-i este perturbată. O dilemă ce poate fi o pâine de mâncat pentru un al doilea film.

Până atunci, spălat pe creier sau nu, Adam Clay este one-man army, eliminându-și inamicii val după val, cu ajutorul resurselor organizației clandestine The Beekeepers. Un alt element din mitologia pop-culture: agenția secretă-bine-de-tot, cu conexiuni la nivelul cel mai înalt, care face serviciile de intelligence ale FBI și CIA să pară o joacă de copii, iar trupele SWAT, Delta Force ori SEAL Team 6 niște amatori. Clay se descotorosește de toți fără probleme, în secvențe de luptă priceput orchestrate de regizorul David Ayer.

Statham e genul de actor care poate — la propriu și la figurat — să ardă totul din temelii în uralele publicului. Cu un asemenea lead, filmul ar fi putut transmite un mesaj cu adevărat îndrăzneț, dar ezită și nu părăsește zona sigură a politically correctness-ului. Privitorul este asigurat că sistemul este OK și nu corupt până în măduva oaselor — problema fiind doar câteva “mere stricate”, câțiva indivizi turbulenți care acționează de capul lor. Multe flick-uri de la Hollywood eșuează în felul acesta.

Dar, până la urmă, The Beekeeper este un film de acțiune, ca să funcționeze are nevoie de acordul tacit al spectatorului că nu va judeca la rece fiecare scenă — și dacă ești dispus să faci târgul ăsta, primești dreptul de a visa cu ochii deschiși la satisfacția de a “le stinge lumina” ticăloșilor în costum care profită de oameni nevinovați, fără griji că vor fi pedepsiți. La finalul filmului m-am gândit la câți cetățeni vulnerabili suferă în fiecare zi în România la mâna escrocilor, rechinilor imobiliari, cămătarilor, politicienilor, patronilor și a altor “bă’eți dăștepți”, fără ca funcționarii publici, magistrații sau polițiștii să ridice un deget — și la cât de satisfăcător ar fi ca fiecare dintre aceștia din urmă să se urce în mașina luxoasă, să privească în oglindă și să-l descopere pe un tip ca Adam Clay pe bancheta din spate…