Film - Les Trois Mousquetaires: Milady (2023)
Regia: Martin Bourboulon
Roluri principale: François Civil, Vincent Cassel, Romain Duris, Pio Marmaï, Eva Green, Louis Garrel, Vicky Krieps, Lyna Khoudri
Durata: 1h 55m
Milady începe cu un refresher despre întâmplările lui D’Artagnan: un film de capă şi spadă în viziunea franceză modernă, cu o cinematografie superbă, susţinută de o coloană sonoră pe măsură, cu personaje carismatice şi suficientă acţiune pentru două ore – plus povestea de dragoste dintre novicele muschetar şi una dintre domnişoarele din anturajul reginei. Şi cu o secvenţă LGBTQ complet aiurea.
După care, Milady ne propune încă două ore de aventuri de capă şi spadă, în care viziunea franceză modernă îşi gestionează mult mai bine obsesia woke: fără insinuări sexuale, dar cu Hannibal, un prinţ african (?!) strecurat în rândul muschetarilor. Cinematografia şi coloana sonoră se păstrează la înălţime, povestea de dragoste este şi ea prezentă, iar personajele… Personajele se poartă ca şi cum regizorul Martin Bourboulon ar fi păstrat din celebrul slogan al eroilor lui Dumas – Toţi pentru unul şi unul pentru toţi! – doar ultima parte.
D'Artagnan îşi caută iubita, lovindu-se la fiecare pas de titulara Milady de Winter – care nu mai sperie pe nimeni şi nu mai reuşeşte să ucidă pe niciunul dintre bărbaţii din jurul ei, fie el D’Artagnan, Athos sau Buckingham (provoacă, însă, moartea unei femei, într-un moment cu mare încărcătură emoţională). Athos îşi vizitează copilul care creşte fără părinţi pe domeniul La Fère. Porthos suferă o rană care-l ţine departe de miezul acţiunii o bună parte din film. Aramis este preocupat de viitorul şi onoarea surorii sale. Constance este inclusă în varianta medievală a unui program de protecţie a martorilor. Regele Ludovic al XIII-lea îl însărcinează pe fratele său să înăbuşe revolta protestanţilor. Regina Anna rămâne singură la călărit. Iar Richelieu era oricum nesuferit.
Filmul îşi răsfiră personajele în toate direcţiile şi, astfel, cu atâţia actori buni la dispoziţie, reuşeşte rara performanţă de a nu oferi niciunuia suficient timp de ecran. Singurul îndeajuns de norocos să i se încropească un arc narativ – al maturizării forţate – este D’Artagnan. Ultima secvenţă din film mută focusul pe Athos, căruia i-a venit rândul să se confrunte cu Milady de Winter, stabilind premisa unui al treilea episod.
Sper ca trilogia să primească finalul pe care îl merită. În primul rând pentru că simetria obligă la trei filme cu trei muschetari (care, hmm, sunt de fapt patru), iar apoi pentru că filmele de până acum sunt peste medie şi se găsesc destui nostalgici ai cărţilor de altă dată care să se bucure de o nouă vizită în Franţa secolului 17.
