Film - Alien (1979)
Regia: Ridley Scott
Distribuția: Sigourney Weaver, Tom Skerritt, John Hurt, Veronica Cartwright, Harry Dean Stanton, Ian Holm, Yaphet Kotto
Durata: 1h 57m
Romulus mi-a făcut chef să-l revăd pe strămoșul lui, cel de la care a pornit totul, acum 45 de ani.
În esență, Alien este un film despre șapte oameni captivi pe o navă spațială, uciși unul câte unul de un al optulea îmbrăcat în extraterestru.
Ridley Scott a înțeles asta și a făcut un mic artificiu: într-un film de aproape două ore, alien-ul titular apar preț de aproximativ patru minute, ca publicul să nu sesizeze silueta umanoidă a creaturii. Restul este suspansul, uneori claustrofobic, pe care Scott îl construieşte pe ecran, într-o manieră ce aduce aminte de Hitchcock.
Sunt multe filme astăzi care, în ciuda tehnologiei evoluate şi a unor bugete de producţie impresionante, care să susţină efecte speciale sofisticate, nu ţin publicul în tensiune aşa cum a reuşit Alien, acum 45 de ani.
Rezultatul este o producţie de referinţă din zona sci-fi-thriller-horror, care a inventat unul dintre monştii emblematici ai anilor ’80 – alături de The Terminator (1984) şi Predator (1987) –, a făcut din Ellen Ripley/Sigourney Weaver una dintre cele mai cool eroine din panteonul cinematografiei americane şi a făcut celebru sloganul In space no one can hear you scream/În spaţiu nimeni nu te aude când ţipi.