Acu’ nişti ani, s-o certat unii tari-tari. Opt ani s-o bătut ei şî s-o bălăcărit în văzu’ lumii, la haşbeou, pentru un tron di fer. La un moment dat, părea c-o sî câştigi o fătucî blondî, Denerisa. Cu sânii mari şî trupu’ fain i-o luat ochii lu’ nepot-su Ionuţ, di-o făcut amândoi treaba ‘ceia ruşînoasî. Apoi le-o luat piutu’ la ăilalţi di vroia împărăţia, cu dragonii ei – şi toatî lumea zîcea cî ea o sî urci pi tronu’ blestemat. Da’ ca sî vezi comedie, Denerisa ş-o pierdut minţâli ş-o-nceput sî-i frigî pi tăţi cu lighioanili ei care scuipa foc. Pi cât di gagik iera la-nceput, pi-atât di nebunî iera acuma – şî nepot-su Ionuţ n-o mai putut ş-o băgat cuţîtu-n ea…
O poveste de demult, de care mi-am adus aminte acum când, în vremurile noastre, o altă duduiţă a răpus şi ea un balaur: Maia Sandu a câştigat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, învingându-l în al doilea tur de scrutin pe Alexandr Stoianoglo. O confruntare care a fost etichetată drept cumpăna între un pas important spre Europa şi recăderea în obscura sferă de influenţă rusească. Prin victoria Maiei Sandu, se consideră că Moldova a reconfirmat dorinţa de a-şi alege singură drumul, ce pare că duce tot mai mult spre Vest.
Privit în felul acesta, rezultatul alegerilor de peste Prut este foarte bun pentru România. Nu cred că-şi dorea cineva – cu adevărat – să-i aibă, de facto, pe ruşi la graniţă.
Dar privit altfel, prin prisma lipsită de figuri de stil a numerelor, rezultatul votului de la vecini este mult mai problematic.
Grosso modo, Maia Sandu a câştigat cu un scor de 55 la 45 (procente) în faţa lui Stoianoglo. Însă, potrivit defalcării prezentate de Mediafax, Maia Sandu a câştigat pe baza golului din deplasare = votul străinătăţii/diasporei, care a surmontat rezultatul la limită – dar negativ – de pe teren propriu. În Moldova, Maia Sandu a pierdut cu 49 la 51 (procente).
Lăsând la o parte suspiciunile de fraudă (mai mult sau mai puţin dovedite, atât în interiorul graniţelor moldoveneşti, cât şi în afara lor), asta înseamnă că Maia Sandu a fost aleasă de cei care NU locuiesc în Moldova şi care NU sunt impactaţi direct de ceea ce se întâmplă acolo să conducă o ţară care NU o vrea pe Maia Sandu preşedinte.
Sigur, mergem pe ideea că diaspora vrea să tragă Moldova după ea, spre un trai mai bun. Dar, dincolo de asta, tot sună ca şi cum un străin le-a impus celor de-acasă ce şi cum să facă – în propria lor casă… Parcă nici nouă nu ne convine chiar de fiecare dată când un comisar european, care n-a călcat vreodată în România, decretează că trebuie să facem nu-ştiu-ce, fiindcă aşa s-a hotărât – acolo, nu aici – că e mai bine pentru noi.
Dacă Maia Sandu nu va ţine cont de această nuanţă “subtilă”, actualele ei porniri de mini-dictatoare precoce vor recidiva, nimeni nu va mai fi dispus să-i dea credit în ideea că scopul scuză mijloacele – şi proaspăt reAleasa va aluneca în full Daenerys mode. Şi am văzut cu toţii cât de prost a evoluat şi s-a terminat povestea aia pentru toată lumea: personaj, serial, spectatori.
Iar dacă Game of Thrones s-o isprăvit răpidi dupî ci nepot-su Ionuţ o băgăt cuţâtu-n ‘tuşa Denerisa, treaba di pisti apî nu s-o gătat. În 2025, într-o Republică Moldova trasă între Europa şi Rusia, vor urma alegeri parlamentare. Cum spuneam şi data trecută, nu cred că Moldova are cine ştie ce valoare intrinsecă pentru Rusia. Însă cu orgoliul colosului rus nu te joci – mai ales că nu e clar cum se va încheia cealaltă poveste, din Ucraina. Moldova pare un adolescent rebel, care vrea să se rupă de Moscova, iar Moscova nu crede în lacrimi şi va căuta cu siguranţă revanşa peste un an.
P.S. Vrem o ţară ca afară! e un slogan catchy, dar ştiu eu sigur că din afară lucrurile se văd altfel. În 2014, o altă diasporă (întâmplător românească) a făcut push pentru un candidat – şi s-a ales praful de toată treaba. Nu arăt cu degetul, fiindcă şi eu tot pe Iohannis l-am votat atunci (a fost ultima dată când am introdus în urnă un vot valid), da’ numa’ zic…
Alegerile astea și răsturnarea de situație m-au pus pe ganduri: cât de etic și corect e ca cei care locuiesc în alta parte decât in țara cu pricina sa decidă direcția? Subscriu la avantajele prezentate de tine, insa parca și aceasta regula e un minus pentru democrație, o regula mai veche care trebuie actualizata.