Election nation: DegeabAlegerile
Joi a fost agitaţie mare: în noiembrie, americanii trebuie să-şi aleagă noul preşedinte – dintre doi deja vechi preşedinţi – şi s-a organizat dezbatere pe tema asta. Odată discuţia încheiată, e foarte probabil că mulţi americani s-au convins că alegerile sunt degeaba, fiindcă de fapt n-au pe cine să voteze.
(sursa foto: probabil, Time Magazine pe X; sigur derapajele lui Sebastian)
În altă parte a globului, alegătorii s-au convins deja de mult că alegerile la care sunt chemaţi din când în când sunt mai mult de décor, Iranul nefiind tocmai leagănul democraţiei. Abia chemaţi la urne în martie, pentru ceea ce la noi s-ar numi alegeri parlamentare, vineri iranienii au fost strigaţi din nou la apel – de data asta să-şi desemneze preşedintele (după moartea celui în funcţie într-un accident de elicopter). Principalii candidaţi sunt un fost ministru reformist şi un fost negociator pentru programul nuclear la Iranului, ultraconservator. La prima vedere, opţiunea pare evidentă şi te-ai aştepta ca iranienii, tot mai dezamăgiţi de clericii care conduc statul, să şi-o exprime în număr mare. În realitate, prezenţa la vot a fost cea mai mică (40%) pentru un scrutin prezidenţial din 1979 încoace. Poate pentru că reformistul Pezeshkian a declarat că ultimul cuvânt îl va avea mereu ayatollahul Ali Khamenei – şi oamenii s-au prins că alegerile sunt, în fapt, degeaba?
(sursa foto: iranprimer.usip.org)
Pe de altă parte, neaşteptat de mulţi francezi au mers la urne duminică, pentru primul tur al unor alegeri legislative care erau aşteptate abia peste trei ani. Scrutinul anticipat a fost consecinţa dizolvării Parlamentului de către preşedintele Macron, în replică la reuşita Extremei Drepte în europarlamentarele de la început de iunie... A fost degeaba pentru Macron: tot dreapta Marinei Le Pen a ieşit în frunte, stânga pe poziţia secundă, iar alianţa preşedintelui undeva pe un loc trei. Votul final se dă peste o săptămână şi Franţa e foarte aproape ca preşedintele ei să numească drept prim-ministru un adversar politic. Macron a promis că nu va depune mandatul înainte de termenul de drept din 2027 – fiindcă vorba aia: coabitasion (cohabitation, de fapt, în franceză şi-n engleză). Dar cine mai crede?
(sursa foto: din nou, Sebastian)
Spectacolul continuă pe 4 iulie, cu legislativele din Marea Britanie. Vom vedea dacă vor fi şi astea nişte alegeri degeaba sau nu.