Venezuela este ţara cu cele mai mari rezerve de petrol (crude oil) din lume. Însă, dacă din pământ ţâşneşte aur negru, în rest în Venezuela nu curge lapte, şi nici miere. Pentru 2024 se estimează o creştere economică de 4%, una dintre cele mai mari din America Latină, dar ţara se află undeva în zona poziţiei 70 în topul economiilor globale (în baza produsului intern, conform Fondului Monetar Internaţional) – majoritatea populaţiei câştigând sub 200 de dolari pe lună, costul estimat pentru un trai decent fiind dublu.
Părerea unanimă este că anacronismul dintre potenţialul Venezuelei şi realitatea complicată (printre altele, hiperinflaţie – în prezent estimată la 100%, dar cu un vârf colosal – peste 65.000% în 2018) este consecinţa guvernării dezastruoase a regimurilor Chávez (1999-2013) şi Maduro (2013-prezent).
Primul dintre ei este mort. Celălalt caută un al treilea mandat (de şase ani) ca preşedinte, după alegerile de duminică – continuând ideologia populistă promovată de Chávez. Autoritatea Electorală venezueleană (controlată, desigur, de loialiştii lui Maduro) a anunţat că preşedintele în funcţie a câştigat, cu 51% din voturi – versus 44% cât ar fi obţinut principalul contracandidat, Edmundo González.
De partea cealaltă, opoziţia (al cărei lider, María Corina Machado, a fost împiedicată în repetate rânduri de către Maduro să candideze) a anunţat victoria lui González, cu peste 70%.
Nu sunt publicate niciun fel de date oficiale, iar principalele puteri globale şi-au exprimat îndoielile privind validitatea acestor alegeri. Mai puţin Rusia şi China, care l-au felicitat pe Maduro, bineînţeles – într-un fel de triunghi al nemuritorilor cărora nu le mai ajunge puterea.
Pare că, din nou, indiferent de rezultatul final, pierzătorii sunt cerți: oamenii de rând. Te face să te întrebi dacă mega-anul electoral global 2024 are, de fapt, vreun sens.
Pare inca odata ca majoritatea tarilor bogate in resurse sunt predestinate sa die sarace si vice versa.singurele exceptii din lumea moderna pt ca e normal sa fie exclusa perioada coloniala sunt in continuare SUA si Dubai