Așa-numitele zone albastre (după culoarea pixului cu care cercetătorii le-au marcat pe harta studiului lor, believe it or not) sunt regiuni de pe glob în care durata de viață a populației depășește frecvent 80 de ani — datorită unui mix aproape perfect de activitate fizică, stres redus, interacțiune socială bogată și o alimentație bazată pe produse locale, cât mai puțin procesate.
Cele mai cunoscute zone albastre (un concept totuși relativ, bazat mai degrabă pe observații empirice și mai puțin pe măsurători științifice) sunt prefectura Okinawa (Japonia), provincia Nuoro din Sardinia (Italia), peninsula Nicoya (Costa Rica), și regiunea Icaria din Grecia.
Astăzi am descoperit un nou areal care trebuie să facă parte din această listă: zona Horpaz - Ciurbești - Lunca Cetățuii de lângă Iași.
Aici erau cândva niște sate. În prezent, odată cu expansiunea rezidențială pe orizontală și fără nicio noimă specifică marilor orașe, localitățile au devenit veritabile cartiere ale Zonei Metropolitane Iași. O chestie care sună mult mai impunător decât este în realitate: aglomerări de case construite după toanele dezvoltatorilor și mofturile corporatiștilor, delimitate de străduțe cât un fir de ață.
Pe drumurile astea, pentru care asfaltul sau trotuarele sunt concepte abstracte, ar trebui să circule — în dublu sens! — mașini și pietoni. În practică, însă, un autoturism mai mare (un SUV fără ifose) trebuie să înainteze cu atenție, ambulanța sau dricul intră numai după atente măsurători cu șublerul, iar o autospecială de pompieri e de-a dreptul inutilă (nici nu încape, nici hidranți nu găsește).
Pe cale de consecință, în triunghiul albastru Horpaz - Ciurbești - Lunca Cetățuii nimic nu ia foc, locuitorii nu pățesc nimic, nu se îmbolnăvesc și nu mor. Oamenii de aici sunt nemuritori pentru că altceva nu-și permit. Frenezia imobiliară a transformat zona într-un mozaic extrem de dificil de navigat de orice serviciu de intervenție. Oamenii care l-au construit sunt prea săraci ca să-și permită vreun heliport — și prea lipsiți de imaginație (ori de scrupule) ca să-și închipuie că vreodată li s-ar putea întâmpla ceva nasol.
Speranța de viață în România este de 76,6 ani — a treia cea mai mică din Europa.
În teorie, și în medie, românii trăiesc 59 de ani fără probleme de sănătate majore (în practică, incidența cancerelor în rândul tinerilor înregistrează o creștere dramatică — dar asta nu e o știre potrivită pentru vara unui an electoral).
Mereu am fost fan povesti cu imobiliare. Acum 10 ani cand am plecat din Iasi era inca fetisizata cresterea copiilor la casa (foarte probabil ca urmare a unei proiectii mentale idilice a propriei copilarii) si mai toti isi luau case pe unde apucau. Aveam un coleg care cand ploua sau ningea lasa masina la baza dealului si facea cam 1 km pe jos ca nu putea urca altfel (din motiv de glod sau gheata). Alta colega n-a putut veni la serviciu o saptamana cand a nins, ca utilajele de deszapezire aveau bineinteles prioritate sa deblocheze orasul, nu cateva case de dupa dealuri (si pe atunci nu era inca cu home office), deci concediu. Unii si-au mai dat seama intre timp ca nu e chiar atat de tare sa fii zilnic un fel de taxi-driver pe timpul si banii tai, mai ales cand e vorba de dus-luat copiii de la scoala - copii care in majoritate oricum stau izolati si inchisi in casa, ca spre deosebire de cei din oras nici nu prea au cu cine sa interactioneze.
L-ai vazut pe Highlander?!