Election nation: Bătrânul și miliardul

Scriu azi şi ne mai auzim pe subiectul ăsta prin iunie – fiindcă este nevoie de 44 de zile ca aproape un miliard de oameni să voteze. Cu alte cuvinte, pe lângă impactul tot mai mare la nivel global, ceea ce se întâmplă în India intră şi la capitolul curiozităţi.

Aşa că să le luăm pe rând!

Curiozităţile:

44 de zile pare mult, însă e numai a doua cea mai lungă sesiune de votare din istoria Indiei. În 1947, India a ieşit formal de sub tutela Regatului Unit al Marii Britanii, prin Declaraţia de Independenţă care a fost adoptată pe 15 august, zi care astfel a devenit PH.

Pentru cine nu ştie ce înseamnă PH – am fost acolo, ştiu cum e.

Perioada de tranziţie către republică a durat până în 1950, când Constituţia Indiei a intrat în vigoare pe 26 ianuarie (şi, aţi ghicit, băieţii s-au ales cu o nouă PH).

Întâmplător,  26 ianuarie este şi Ziua Naţională a Australiei, marcând debarcarea în 1788 a primului transport britanic de colonişti şi puşcăriaşi. Desigur că este şi aici o poveste de spus, dar divagăm.

Mai târziu, în 1951-1952, primele alegeri din India independentă au ţinut nu mai puţin de 120 de zile. Au ales pân-au cules, probabil.

În prezent, populaţia Indiei este estimată la 1,428 miliarde de locuitori. Peste China (1,425 miliarde) şi peste Uniunea Europeană şi teritoriile Americii de Nord luate la un loc. Dintre aceştia, 969 de milioane de cetăţeni sunt înregistraţi cu drept de vot la alegerile care încep azi. Ca şi cum toţi europenii ar vota de două ori într-o lună şi-un pic.

Pe scurt, un miliard de oameni sunt aşteptaţi la urne – cu o aproximaţie de 31 de milioane, dar cine se mai uită la câţiva firfirei? “Mărunţiş” în care încape o Românie şi jumătate, dar cine se împiedică în atâta lucru…

Aşteptările sunt ca miliardul ăsta să producă o participare la vot între 65% şi 70% – adică o proporţie similară cu prezenţa la vot a americanilor, deşi cele două populaţii diferă drastic ca mărime. Prin urmare, se poate spune că indienii îşi iau în serios drepturile civice. Într-un cătun izolat din zona de nord se va instala o staţie de votare pentru ca singura persoană care mai locuieşte acolo să-şi exercite dreptul.

Spun staţie de votare, mai degrabă decât secţie de votare, pentru că indienii folosesc din 1982 maşini electronice de vot.

Peste 8 milioane de votanţi au de la 85 de ani în sus, iar 218.000 de indieni au împlinit suta de ani. Asta înseamnă un oraş de mărimea Galaţiului plin cu centenari… centenarieni?... centenarişti?... centauri?

Miza acestui exerciţiu-mamut este un posibil al treilea mandat pentru Narendra Modi, premierul de 73 de ani, care se bucură de o popularitate fulminantă. Cu el la conducere, India a ajuns a cincea economie a lumii (fiind evaluată la 3,7 trilioane de dolari 2023) – înregistrând cea mai mare creştere dintre economiile mari.

Reversul acestor medalii îl reprezintă şomajul, rifturile tot mai accentuate dintre diversele categorii sociale, sărăcia şi lipsa de asistenţă medicală – şi, nu în ultimul rând, deteriorarea constantă a relaţiilor cu populaţia musulmană şi marginalizarea acestei minorităţi de “numai” 230 de milioane de suflete.

Modi vrea să ducă India pe locul trei între economiile lumii, şi să rivalizeze direct China ca hub de producţie al lumii. Totodată, vrea o ţară independentă energetic şi capabilă să trimită un om pe lună. Obiective pe cât de măreţe, pe atât de puţin reflectate în nivelul de trai al majorităţii populaţiei – produsul intern brut pe cap de locul plasând India abia pe locul 147 la nivel mondial, în 2022.

Aşadar, indienii au alegeri importante în 2024, ca şi românii. Doar că ei sunt mai mulţi şi, aparent, mai determinaţi. Noi rămânem, însă, cu mulţumirea că India e o ţară mai murdară decât România – chestie care ne dă dreptul să ne complacem mai departe în propria noastră mizerie şi lipsă de opţiuni electorale.