Credo

Cred că omenirea s-a descurcat foarte bine timp de mii de ani, împărțită fiind între bărbați și femei.

Fără să-și bată capul cu probleme de gen, Paris le-a răpit-o grecilor pe Elena, făcând-o a Troiei. Cleopatra a legat intim Egiptul de Roma antică, prin legăturile ei cu Iulius Cezar și Marcus Antonius. Iisus și mama sa, Maria, au rescris conștiința unei planete, iar fără Maria Magdalena n-ar fi existat Codul lui Da Vinci. Înaintea lor a fost Allah, au zis unii, nu-i adevărat, au zis alții — iar fiecare și-a susținut punctul de vedere prin cruciade, jihaduri sau atacuri teroriste. Tristan și Isolda și-au trăit povestea de dragoste. Bărbații au scris cărți, au făcut muzică, au doborât recorduri sportive și au jucat în filme. Femeile au făcut același lucru.

Cum-necum a fost bine. De-atâta bine, omenirea a devenit nesigură pe ea și pe ce vede în fața ochilor. O caracteristică biologică imuabilă — sexul — a devenit ceva fluid, un construct refuzat naturii și revendicat, cu consecințe dintre cele mai discutabile, de om.

Cred că oamenii trebuie lăsați să-și navigheze incertitudinile sexual-identitare — atât timp cât nu scot ochii celorlalți cu asta. Dacă sexul este un construct și fiecare poate fi ce vrea, indiferent de construcția sa biologică, atunci fiecare are dreptul să aleagă pentru el și obligația să aleagă numai pentru el.

Când văd într-un film o scenă de sex (hetero sau gay) care nu contribuie la nimic, nu servește intrigii sau caracterizării unui personaj, simt că altcineva a ales pentru mine și mă obligă să-mi însușesc această alegere.

Și nu, nu sunt un purist simandicos. Sexul are menirea să îmbogățească experiența umană dincolo de orice “artificiu” material. Am scris despre asta aici.

Cred că planeta se degradează de la zi la zi ca urmare a activității umane. Și cred că sunt foarte multe lucruri pe care le-am putea face pentru a mai atenua (în unele cazuri chiar reversa) din efectele nefaste. Cele mai multe sunt lucruri mărunte, care țin de bunul simț al fiecăruia; multiplicate la nivelul a miliarde de indivizi, impactul ar fi colosal.

Cred că merită să lași o urmă cât mai mică a trecerii tale prin luminișul unei păduri. Dar mai cred și că amprenta de carbon nu poate sluji drept scuză eco pentru chiar orice inepție care trage în jos dezvoltarea comunităților.

Cred că omul își are locul în vârful lanțului trofic. Dar ca să și-l merite cu adevărat, trebuie să se preocupe ca lanțul trofic să existe în continuare. Un lanț fără zale nu ajută nimănui.

Cred că ura omului față de om este lucrul cel mai abject cu care se poate confrunta ființa umană. Animalele își ucid semenii pentru a supraviețui; oamenii se ucid între ei just because. Cred că niciun om nu are drept de viață și de moarte asupra altuia; orice situație în care se ajunge la așa ceva e o anomalie. O crimă este o abominație, iar războiul este o atrocitate fără seamăn, din care nimeni nu câștigă vreodată; doar unii pierd mai puțin decât alții.

Cred — și asta mă face un inadaptat la lumea în care trăim.