Carte - Bătălia pentru viitorul României (Mircea Geoană, 2023)

Spuneam cuiva că n-aş da 70 de lei pentru cartea asta. Şi n-am dat. Mi-am consumat voucher-ul pe care-l aveam la Cărtureşti pe altceva, iar volumul lui Geoană l-am rezolvat for free prin intermediul voxa.ro – unde, pentru masochişti, este disponibil şi în versiune audio book (nu ştiu dacă în lectura autorului).

Disclaimer: acesta NU este un material promoţional Voxa. Din contră, m-a scos din sărite prin faptul că pagina nu se poate nici roti, nici redimensiona pe ecranul telefonului. Mulţumesc pentru cele şapte zile de trial moka, mi-am făcut treaba – dar nu, mulţumesc.

Revenind la Geoană, privindu-i imaginea de pe copertă, am avut senzaţia că-l văd pe Nosferatu la costum. Şi înainte să mă faceţi răutăcios, deschideţi cartea şi vedeţi cu ochii voştri dovezile incontestabile:

Da, este tot o carte cu poze – e drept, nu atât de multe câte a pus ostaşul aflat în slujba ţării. Şi aici se opresc asemănările dintre cele două “opere”.

Geoană este undeva mult deasupra lui Ciucă. Din paginile sale răzbate o vedere mult mai largă asupra României şi a poziţiei sale geopolitice (pe care o are sau ar trebui să o aibă) – fiind evidentă experienţa de diplomat detaşat cu afaceri externe, pe care i-am apreciat-o întotdeauna. În plus, Geoană nu se fereşte de cuvinte precum pile, corupţie, nepotism, mită, pe care nu-mi amintesc să le fi întâlnit “dincolo”.

Viziunea lui Geoană pentru România (poate prea extaziată câteodată) este o legătură indisolubilă cu UE şi NATO, organizaţii în cadrul cărora România are şansa de a avansa din poziţia “de margine”, ca urmare a noului context beligerant creat de Rusia. Proiectul lui Geoană transcede un simplu ciclu electoral, dar, spre deosebire de Ciucă, Geoană nu se poziţionează în mijlocul problemei – ca salvator soluţie a ei. România trebuie să se vindece de traumele ei indiferent de numele preşedintelui său. Şi, astfel vindecată, România va fi capabilă să-şi aleagă preşedintele de care are într-adevăr nevoie.

În baza pledoariei din cartea sa, Geoană ar trebui să câştige detaşat orice cursă la care mai participă Ciolacu, Ciucă, Lasconi ori Simion. Niciunul dintre aceştia (cu atât mai puţin… Şoşoacă!) nu se bucură de vizibilitatea şi conexiunile pe care şi le-a creat Geoană. În schimb, din carte mi-a părut un tip oarecum detaşat de realitatea românească. Are vorbele şi conceptele la el, aranjate într-o ordine coerentă,  însă pare o construcţie mult prea rafinată pentru mocirla politicii româneşti, care e posibil să-l înghită foarte repede.

Discursul lui Geoană este dens, elevat şi ambiţios (pe alocuri pretenţios) – apropiindu-se astfel de zona aceea în care unele lucruri sunt prea frumoase pentru a fi adevărate. Prin urmare, nu m-a convins.