Au venit americanii cu dragostea din tei

…înainte ca Trump să retragă trupele din Europa de Est

N-am mai ieşit cu V. la un spectacol de anul trecut, din vară, când am văzut împreună Oscar şi Tanti Roz. N-am intrat împreună în sală, ci el a apărut mai târziu, pe un scaun rămas liber lângă mine, când Oscar îşi scria prima dintre scrisorile sale către Dumnezeu.

La fel a făcut şi aseară.

Concertul Corului Forţelor Armate Americane staţionate în Europa nu părea genul de eveniment la care să-l întâlnesc pe V. Dar a apărut acolo, iarăşi pe un scaun neocupat de lângă mine, imediat ce pe scenă a început să se cânte Dancing Queen de la Abba.

Şi atunci am înţeles.

V. era meloman. La modul în care muzica fusese dintotdeauna singura conexiune reală dintre lumea lui şi lumea noastră. Când eram mici, taică-miu punea în fiecare seară o casetă în micul casetofon Freedom Star, ca V. să adoarmă cu muzică. Îi dădea play, caseta începea să se deruleze, trăgându-ne pe amândoi în lumea somnului, apoi se oprea singură când ajungea la finalul unei feţe şi butonul sărea înapoi cu un pocnet sec, pe care nu-l mai auzea nimeni. Aşa am ascultat, într-o buclă care se relua o dată la câteva zile, Abba, Julio Iglesias, Ace of Base, Celine Dion, Modern Talking, Eros Ramazzotti, Roxette.

Nu-i de mirare că aseară, când în sală a început să răsune Abba, conexiunea a fost instantanee şi V. a apărut imediat, ca şi cum eram din nou împreună pe întunericul, în paturile suprapuse din camera noastră…

Dincolo de asta, americanii au încropit un spectacol agreabil pe scena austeră a fostului cinema Victoria. Au făcut atmosferă cu melodii mai noi şi mai vechi, trecând prin country şi oldies but goldies dintre care nu putea lipsi I Will Survive de la Gloria Gaynor – stârnind un entuziasm aparte când au cântat Oriunde ai fi a lui Dan Bălan într-o română stricată, dar recognoscibilă.

Intrarea a fost liberă, însă pe bază de rezervare în limita locurilor disponibile. Şi chiar dacă n-a fost îmbulzeală şi lumea n-a stat în picioare, printre cei care au avut locuri moka s-au numărat destui nesimţiţi veniţi doar ca să vorbească la telefon, ori să asculte reţete culinare pe speaker (cu gestul ăla în care eu văd mereu un om punându-şi singur pistolul la tâmplă). Aşa că, până la a ne văicări că n-avem spaţii de cultură moderne, poate ar trebuie să ne întrebăm mai întâi dacă am şti ce să facem cu ele. Vorba aia, dacă unui om al cavernelor îi dai un iPad, mai degrabă o să arunce cu el după primul animal, decât să-l butoneze şi să afle dacă se anunţă vreme bună pentru vânătoare.

Dar mai important pentru mine a fost să-l regăsesc pe V.

Miss you, lil’ brother!
I never really got to know you, did I?