Teatru - Oscar și Tanti Roz

Sunt mai bine de zece ani de când n-am mai văzut o piesă de teatru în regia lui Chris Simion. Cred că ultima a fost Maitreyi — nici nu o chema Mercurian pe-atunci.

Pe Oana Pellea n-am văzut-o niciodată jucând live.

Și mi-era dor să-l revăd pe Marius Manole jucând și altceva decât rolul tânărului obsedat să se îmbogățească fără să miște un deget.

Le-am îmbinat pe toate în seara aceasta, la Oscar și Tanti Roz — piesa pusă în scenă după cartea cu același nume a lui Éric-Emmanuel Schmitt.

Am citit-o mai demult — știam cât de tulburătoare este povestea băiețelului de nouă ani bolnav de cancer, care începe să-i scrie scrisori lui Dumnezeu la îndemnul asistentei sale, o femeie plină de dragoste și cu o imaginție debordantă — și am pornit spre teatru conștient că va fi o experiență intensă.

Dar nu eram pregătit pentru o asemenea încărcătură emoțională.

Piesa se joacă de vreo 13 ani cu aceeași distribuție. Oana Pellea, Marius Manole, Antoaneta Cojocaru și Cristina Casian au dat viață personajelor de peste o sută de ori. Dar prestația lor a fost viscerală, profundă până la lacrimi, încât ai fi zis că am asistat la premiera absolută. Scena a vibrat de emoție, tristețe, durere și haz de necaz timp de două ore și jumătate, cât a ținut piesa.

Rolul lui Oscar mi s-a părut perfect pentru Marius Manole, punându-i în sfârșit în valoare adevăratul talent. Actorul declara în 2021 că este unul dintre cele mai grele spectacole jucate de el, pentru că se simte dator să fie autentic, sincer și implicat emoțional.

Este un spectacol la care nu aștepți nici laude nici critici, un spectacol pe care îl jucăm în primul rând pentru noi. Cu această ocazie fac curățenie în interiorul meu și îmi pun ordine în gânduri.

(sursa: arhiva piciordeplay.ro)

Iar Oana Pellea m-a cucerit, pur și simplu, prin amestecul de forță, sensibilitate și demnitate a omului decis să lupte pentru viață ca și cum fiecare zi nu ultima, ci prima.

Nu vreau să povestesc mai mult despre piesă, fiindcă și-ar pierde impactul. A fost ceva mai mult decât teatru. Publicul a simțit că actorii s-au dăruit fără reținere. La final, sala a aplaudat și a aclamat îndelung, în ciuda căldurii care pune și astăzi la încercare spectatorii adunați în sala Victoria, în inima orașului cu înalte aspirații culturale.

La intrarea în sală, pe afiș scria sold out pentru 10 iunie (piesa se joacă la Iași și pe 11). Cu toate acestea, lângă mine, în primul rând au fost trei locuri libere. Așa se vedea. Dar eu știu că acolo au stat M. și V. și socrul meu — pe care cancerul i-a luat, rând pe rând de lângă noi, începând cam de-atunci de când Oscar și Tanti Roz și-au pus prima dată sufletele pe scenă.