O nouă schimbare de prefix. După ce în aprilie am împlinit 40 de ani, astăzi blogul a atins borna celor 400 de abonaţi. Un moment întârziat cu vreo şase luni de epurarea masivă petrecută în ianuarie în lista de abonaţi, când am şters vreo 17% dintre conturi pe motiv de ghosting.
Nu mai ştiu ce m-a făcut atunci să mă uit mai îndeaproape la statistici, dar azi am repetat experimentul şi am ajuns la aceeaşi concluzie: numerele oferite de Substack sunt unreliable şi foarte greu de corelat. Spre exemplu, deşi eu primesc pe mail fiecare însemnare pe care o public, Substack spune că mi-am trimis mai puţine mail-uri decât altor abonaţi.
Prin urmare, am decis să-l cred doar la câteva aspecte: număr de abonaţi, ţara de provenienţă (dedusă din IP-ul folosit la momentul abonării) şi nivelul de interacţiune cu blogul – pentru că sunt suficiente pentru rubrica de curiozităţi ale cronicarului.
Ştiu, genul ăsta de postări îi scoate din sărite pe unii, dar, aşa cum am învăţat în anul trei de facultate (într-o sesiune de examene clasică şi una de RR-uri), statistica îţi permite şi unele descoperiri interesante. Cum ar fi faptul că există un Colţ al cronicarului, mai mic sau mai mare, în 29 de ţări – cu locaţii exotice (şi active!) în Australia, Brazilia, Nigeria, Noua Zeelandă, Tunisia şi Uruguay.
Aşadar, diversitate, incluziune, răspândire geografică, adică tot ce vrei de la un blog de secol 21, cu recenzii de cărţi, propuneri de filme şi note de călătorie cu poze. Îi dăm înainte… fiindcă înainte era mai bine, nu-i aşa?
O întrebare care ne-am obişnuit să fie retorică, folosită pentru a face haz de necaz. Însă, dacă mă uit la cum mimează unii că guvernează ţara, am impresia că şi-au propus să transforme replica asta într-o axiomă tristă.
Pentru cei care au ajuns mai târziu la BAC (mai bine mai târziu decât niciodată, totuşi), axioma reprezintă un adevăr fundamental admis fără demonstraţie, fiind evident prin el însuşi (conform dexonline.ro).
Andrei, dă-i înainte ca ce faci, faci bine! Eu te citesc cu placere! Felicitări și succes!
Felicitari pentru cei 400 si sa scrii pana cand s-or face 4.000. Sau mai multi. Build it and they will come.