Al treilea examen

Cel de-al treilea examen pentru clasa a cincea a fost şi cel mai greu.

Mai întâi, pentru că s-a împărţit în două.

Prima etapă a fost testarea propriu-zisă, pe 25 mai, când F. a obţinut un rezultat foarte bun, în parametrii aşteptaţi, la română – şi o notă de-a dreptul dubioasă la matematică, nejustificabilă în baza baremului şi a rezultatelor raportate de F., ori explicabilă numai printr-o cădere de moment, ceva ce F. respinge cu desăvârşire… Am depus o cerere de vizualizare a lucrării, care s-a pierdut, cel mai probabil, într-un neant birocratic.

Apoi pentru că a doua etapă, o lecţie de aşteptare, răbdare şi încredere s-a lungit până mai azi.

A fost nevoie de aproape trei săptămâni ca jocul rezultatelor – acelaşi care iniţial i-a dat peste nas lui F. pentru numai douăzeci de sutimi – să se întoarcă în favoarea ei, să facă uz de nota bună obţinută, precum şi de alte certificări (de limbă străină), şi să o admită în clasa a cincea fără alte comentarii.

Aşa că azi, după mai bine de un an de muncă, F. poate spune că a ieşit din prima cameră a decantorului: şcoala primară. A intrat la două dintre cele trei licee pe care le-a considerat potrivite – pe puterile ei (şi a avut posibilitatea să aleagă să rămână acolo unde a simţit chemarea). Înclin tot mai mult să cred că, într-un final, şi-ar fi găsit locul şi la al treilea, dacă n-ar fi existat şi o uşă din dos, deschisă doar pentru unii… Dar astea sunt detalii, ce ţin de sistemul eşuat a cărui măsură o vedem pretutindeni, de la învăţământul deficitar până la alegerile care sunt mai degrabă prilej de circ decât de exerciţiu democratic – şi nu de povestea unui suflet tânăr, care a trecut prin primul examen adevărat al vieţii.

Acum poate începe vacanţa! Mai târziu decât pentru alţii, mai devreme decât scrie în calendarul oficial – dar pe deplin meritată.

Iar în toamnă va începe o nouă poveste.