Veni, vidi, vendo

Cei mai fericiţi oameni din această industrie nu sunt cei mai bogaţi, ci cei mai mulţumiţi, oamenii care îşi iubesc ocupaţia, care consideră un mare privilegiu să cumpere şi să vândă cărţi.
(R.M. Williamson, “Bits from an Old Book Shop“, 1904)

Volumele de jurnal ale librarului scoţian, pe care le-am scos la mezat vineri, s-au vândut. Le-am lăsat azi la un cabinet oftalmologic din Iaşi – şi nu de multe ori am fost întâmpinat cu asemenea entuziasm când am dat cuiva o carte. Bucuria mi-a fost cu atât mai mare, cu cât scopul nu sunt banii, cât dorinţa ca volumele ce pleacă de la mine să devină tovarăşele altor oameni care le apreciază. Nu mă îmbogăţesc vânzând la jumătate de preţ, aşa că nu e o formă de a-mi monetiza blogul.

De obicei, de ziua mea, de Black Friday şi de Crăciun primesc şi cărţi. Dac-ar fi să le găsesc tuturor un loc în bibliotecă, mi-ar trebui încă un apartament doar pentru ele. Din acelaşi motiv, mi-e foarte greu să intru în librării: dac-ar fi după mine, de fiecare dată aş ieşi de-acolo cu câte-o plasă de cărţi… Probabil de asta citesc mai mult în format electronic – e de-a dreptul plictisitor să te încarci cu o grămadă de PDF-uri, când nu poţi să le răsfoieşti paginile, să simţi mirosul de hârtie impregnată cu tuş. Aşa că trebuie să citesc ce-mi descarc pe reader.

Una peste alta, am mai dat două cărţi, am descoperit pe cineva căreia vizitele pe blog i-au intrat în obicei – dar, bineînţeles, nu ne-am întâlnit personal. Fiindcă asta e curiozitatea cronicarului: nu ştie, de fapt, mai nimic, despre indivizii interesanţi cu care intră în contact. În schimb, rămâne concluzia că totul este, de fapt, despre oameni; şi când lucrezi în IT, şi când faci pe vânzătorul de cărţi la mâna a doua.

…şi bucuria că am reuşit să vând ce mi-am propus. Aşa că o sa mai urmeze, fiindcă şi ăştia mici trec prin cărţi ca prin brânză, dacă găsesc un titlu care să-i atragă.