Unde se duce lumea?

sau Scrisoarea lui Moș Crăciun

Se apropie punctul culminant al unei perioade extrem de încărcate. Moș Crăciun va livra cadourile trecute în scrisorile pe care le citește din greu de săptămâni (luni?).

Îmi închipui că e foarte ușor să te pierzi printre vocile a miliarde de copii — într-o definiție prin care fiecare om de pe pământ este un copil. Și-atunci, mă-ntreb, oare scrisoarea scrisă chiar de Moșul cine o citește?

Pentru că am, așa, un feeling că în scrisoarea aceea sunt numai întrebări. Cum ar veni, cadourile pe care însuși Moșul și le dorește de Crăciun sunt niște răspunsuri. Iar la cum îl știu eu pe Moșul, în modestia lui, cred că s-a mărginit la un singur răspuns, pentru o singură întrebare: încotro se duce lumea?

Lumea care nu mai știe ce vrea, lumea care se zvârcolește tot mai mult împotriva ei însăși (ultimul acces de furie lăsând cel puțin 14 oameni morți la Praga) — dar care, cu mintea astfel zăpăcită — trebuie să aleagă.

În următorul an, mai bine de jumătate din populația globului — peste patru miliarde de suflete — este chemată la vot.

Astfel notează The Economist într-un articol pe care nu-l prea pot citi, de fapt, din lipsă de subscripție :))) Așa că a trebuit să work my way around it, ca să-mi documentez discursul.

Numai în România (da, da, miezul din dodoașcă, cei ce ne ducem primii acolo unde nu ne așteaptă nimeni, ca să părem ceea ce nu suntem) se pregătesc patru rânduri de alegeri: locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale… și sper că n-am uitat nimic. Deci patru buletine de vot, patru foi de hârtie în fapt goale — fiindcă n-ai nicio opțiune reală pe care s-o pui negru pe alb.

Dar, până atunci (când o fi să fie, că-ntr-o guvernare făcută cu picioarele, nici atâta planificare nu se poate face), 2024 debutează cu alegeri în Taiwan – adică fix insuliţa aia pe care funcţionează atelierul lui Moş Crăciun, divizia de cipuri. Aceeaşi insuliţă care este un spin în talpa marii Chine şi, prin asta, o grijă-n plus pe umerii împovăraţi de ani ai lui Moş Biden, cel de dincolo de ocean. O grijă destul de mare, dacă ne gândim că, pentru a-şi întări prezenţa în Pacific, americanii dezgroapă din junglă un aerodrom abandonat din 1946.

Vorbind de americani, au şi ei alegerile lor, tocmai în noiembrie, când umbra nefastă a lui Trump ameninţă să se întrupeze din nou la Casa Albă. În “confruntarea yankeilor” nu sunt fanul niciunuia dintre candidaţi (sunt absolut siderat cum, din toată ţara aia, s-au găsit să se-ntreacă numai doi moşnegi) – dar cum 30 de ani de la Revoluţie i-au făcut pe români experţi în alegerea răului cel mai mic (care este, în realitate, doar iluzia unei alegeri), sunt ferm convins că o nouă “descălecare” a lui Trump ar fi la fel de toxică pentru întreaga lume, precum ar fi pentru România ca AUR să câştige şi mai mult teren… Cine-l poate opri, să-l oprească.

Dar până atunci ruşii vor avea, în martie, un fel de primăvară a reînvierii ţariste. Ceea ce tehnic noi considerăm alegeri, ruşii vor numi consfinţirea lui Vladimir Putin (printr-un nou mandat) drept cel mai longeviv conducător de la Ecaterina cea Mare încoace – depăşindu-l astfel pe Stalin. De remarcat, întâmplător, că singurul contracandidat oficial pentru Putin este Alexei Nechayev, un om de afaceri din domeniul cosmeticelor, care, tot întâmplător, este membru al coaliţiei politice a lui Putin.

Apoi urmează un scrutin pentru Parlamentul European, în contextul unui val de euroscepticism tot mai puternic şi al unor subiecte sensibile: continuarea ajutorului pentru Ucraina, migranţii, ecologismul cu ochelari de cal, China etc.

Toate astea se leagă între ele şi leagă una de alta principalele zone de conflict ale prezentului, fie el armat (Ucraina, Gaza) sau încă nu (Taiwan)… Şi mai sunt şi alţii chemaţi la urne, poate cei mai importanţi fiind indienii – atât de mulţi, încât au nevoie de câteva săptămâni pentru a-şi ţine alegerile.

Mă gândesc, aşadar, că e foarte probabil ca ăsta să fie singurul cadou pe care l-a cerut Moşul în propria lui scrisoare: răspunsul la întrebarea Unde se duce lumea?