Unde se agață hARTA-n cui - Oamenii apelor
Fotografie
Se vorbește mult despre încălzirea globală și schimbările climatice. Trump (un personaj apărut pe scena americană parcă dintr-o răzbunare pregătită îndelung, la foc mic, de toți Vadimii și Becalii, Miticii și Mititeii, Șoșoacele, Budencele și Zăvorancele plaiurilor mioritice) spune că nu există. Unii le văd măsurate în aeroporturile fierte de jeturile încinse ale avioanelor. Alții găsesc soluții dintre cele mai năstrușnice, să le zicem așa, cu poze “deocheate” pe pachetele de carne, care să-ți taie pofta de mâncare, de făcut copii și de orice în general. S-ar părea că murind (de prostie) salvăm planeta…
Eu nu pot decât să observ că iernile cu zăpezi de acum 25-30 de ani aproape au dispărut din zona mea geografică — și-n ultima vreme mă simt tot mai ciudat inspirând mirosul de cetină al unui brad de Crăciun, când afară sunt 15-20 de grade.
Prin urmare, e clar că niște lucruri se întâmplă, din fericire (încă) mai puțin la noi decât la alții. Spre exemplu, România are numai 245 km de litoral la Marea Neagră, o întindere de apă de interior — fiind astdel ferită de impactul creșterii nivelului Oceanului planetar.
Alte locuri din lumea asta, în schimb, sunt înconjurate de ape, iar o înălțare a acestora cu numai 12 cm (cât este amplitudinea medie a mareelor în Mareea Neagră) poate avea consecințe catastrofale.
E cazul națiunilor insulare din Pacificul de Sud, afectate de degradarea condițiilor climatice — deși se estimează că aportul lor la emisiile de gaze de seră este de numai 0.03% din volumul global.
Așa ajungem cu povestea la SINK/RISE, proiectul fotografului englez Nick Brandt, care surprinde locuitori din Insulele Fiji, și ei în zodia schimbărilor de mediu. Apa amenință să le distrugă echilibrul căminului ancestral, așa că nu e de mirare că artistul i-a imortalizat sub apă. Fondul albastru-fantomatic al Pacificului conferă imaginilor o frumusețe răscolitoare prin simplitatea ei.
Un bărbat se odihnește pe o bancă. Deasupra lui, valurile parcă prevestesc furtuna ce se apropie de petecele de pământ pierdute în imensitatea oceanului. Decorul aproape absent și zdrențele de material de pe cadrul de lemn induc privitorului senzația unei scene post-apocaliptice.
Nu, este pre-apocaliptică, spune Brandt, pentru că nu li s-a întâmplat acestor oameni. Încă.
Un tânăr privește în sus, spre suprafața apei care a devenit atotcuprinzătoare. S-a urcat pe un scaun, încercând să ajungă mai aproape de granița dintre lumea din adânc și cea de la suprafață — unde cândva trăia și el.
Un elev de pe insulă. Viața lui simplă a fost înghițită de apă, însă nici lumea apelor însăși nu este ferită de distrugeri. Poate sus pășea prin praful pământului uscat. Jos nu e cu mult mai diferit, printre urmele unui recif de corali spulberat de furtuni tot mai violente.
Metafora unei copilării pierdute?
Sau vechea generație într-un ultim efort de a împinge noua generație spre un viitor mai bun?
Bătrânul privește în jos, dezamăgit că nu a putut face mai mult. Tânărul privește înspre un viitor poate mai reușit, sau măcar mai promițător. Mâna pusă pe umărul celuilalt păstrează legătura dintre cei doi, chiar dacă o generație lasă o moștenire nu prea reușită celeilalte.
Scaunul gol face sentimentul de singurătate deznădăjduită și mai copleșitor.
Nici când ambele scaune sunt ocupate atmosfera nu e mai veselă. Acum tânărul pare resemnat în fața unei lupte pierdute înainte de a începe, pe când bătrânul încă mai are putere să aștepte împăcat orice ar avea viitorul de oferit.
O tânără desculță, cu mâinile împreunate în poală și privirea plină de indignare. Apoi ochiul remarcă relieful stâncos, acoperit cu resturi de coral zdrobit. Lumea veche a fetei a dispărut, iar lumea nouă e plină de cicatrici.
Toate fotografiile sunt realizate sub apă. Bulele de aer se prind de pielea fetei ca niște excrescențe — ca și cum apa ar cuprinde-o, ușor-ușor, cu propriile-i forme de viață. În minte îmi vine echipajul surghiunit în adâncuri al lui Davy Jones, în Pirates of the Caribbean.
Toate imaginile sunt preluate de pe atlasgallery.com.
SINK/RISE face parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat The Day May Break — modul superb al lui Nick Brandt de a atrage atenția asupra vieților puse la risc de schimbările climatice și de extinderea haotică a mediului antropizat.
Portofoliul complet al artistului îl găsiți pe site-ul acestuia, nickbrandt.com.
Hauntingly beautiful!
Da da onsa creasca pe rupte nivelul marii. Confirma Obama care si-a kuat casa undeva unde eco-cretinii lui ziceai ca o sa ajunga marea 🤣🤣🤣