Unde este Dumnezeu?
Asta am auzit întrebând o voce (de bărbat), azi-dimineață când ieșeam din bloc, să fac piața. Indiferent dacă era un delir bahic, un strigăt de disperare sau o polemică domestică — e o întrebare bună. Așa, în general, de mii de ani, dar mai ales astăzi, când Biserica (indiferent de ce hram ar purta) este una dintre cele mai găunoase instituții de pe pământ.
Ca Dumnezeu să fie undeva, el trebuie să existe, o entitate definită cumva, chiar dacă dincolo de puterea noastră de înțelegere. Iar dacă entitatea asta a făcut tot ce există, inclusiv oamenii, înseamnă că nu prea i-a ieșit. Dacă omul era scopul unui proiect divin, la ce văd că se întâmplă în jurul meu, prefer mai degrabă varianta în care nu există un mare arhitect, noi am ieșit din tumultul unei supe primordiale (“teza” lui Dan Brown din ultimul său roman, Origini (2017)), și-am ajuns unde suntem prin jocul hazardului.
Altfel, cu toate “căile misterioase” prin care lucrează Dumnezeu, îmi este imposibil să înțeleg de ce ar permite acest mare dezechilibru între principalele religii monoteiste ale lumii: iudaismul, creștinismul și islamul. Antisemitismul este practic laitmotivul, strigat în gura mare sau rostit pe șoptite, al istoriei umanității. Cine știe oare cu adevărat câți nevinovați au murit doar pentru că s-au născut evrei?… Creștinismul a dat lumii cruciadele și Inchiziția. Oare câți nevinovați au murit degeaba?… Islamul este singura religie care le pune într-o relație de subordonare pe celelalte (Iisus e doar un profet al lui Allah, nu foarte important, deoarece… Mahomed). O religie care naște fanatici foarte ușor, indivizi radicali care nu pot trăi decât dacă alții mor.
Omenirea pare astfel un proiect care duce numai la moarte. Cine crează ceva doar pentru a-și vedea creația autodistrugându-se?
Așadar, unde este Dumnezeu? O întrebare foarte bună, fiindcă o implică pe cealaltă: este Dumnezeu?
Deocamdată, în Ierusalim — “Cetatea Păcii”, locul cu o semnificație deosebită și pentru iudaism, și pentru islam, și pentru creștinism — pare că se mai vede numai Domul de Fier și rachetele balistice pe care el le distruge.
Ca Dumnezeul unic să existe, aparent oamenii trebuie să se omoare între ei. Atunci nu mai bine fără? Fiecare cu his own personal Jesus, în care nimeni altcineva nu este obligat să creadă.
Într-un taxi se vor întâlni un șofer care i-a dat nume mașinii lui, vorbește cu ea și o alintă ca pe o amantă — și un pasager care crede în sufletul bonsaiului dintr-un ghiveci. Va fi o poveste mai reușită decât orice altceva fac acum oameni care se bat cu pumnul în piept că Dumnezeul lor este singurul.
Eu vad lucrurile putin altfel. Nu cred ca violenta si tendinta de a distruge sunt generate de religie, ci cred ca sunt ceva intrinsec firii umane. Drept consecinta, religia este o scuza la indemana pentru a le manifesta si a-i face pe cei care le manifesta sa se simta bine cu ei insisi. Nu cred ca absenta religiei (depinde si ce intelegem prin religie) ar duce neaparat la o lume mai buna (si asta o spune unul care cam toata viata adulta a pendulat intre ateu si agnostic). Comunismul, care la origini se pretindea a fi un sistem bazat pe empatie si care trebuia sa salveze categoriile oprimate, a incercat sa elimine religia si a sfarsit prin a crea niste abominatii probabil mai mari decat sistemele “lispite de empatie”. Din alt punct de vedere, nu era si doctrina marxist-leninista sau maoista tot un fel de religie in care unii chiar credeau, dar majoritatea erau de fapt obligati sa creada?
Mai nou, vedem religia emergenta a climatismului care divinizeaza practic pe zeita Gaia, cu propriile ei susperstitii - mergi cu bicileta si nu mai manca carne de vita sa salvezi planeta (asta vine de la unul care nici macar nu are masina si merge zi de zi la serviciu cu bicicleta indiferent de vreme).
Dar in ciuda a tot ce s-a intamplat in istorie si ce se intampla inca, eu nu sunt atat de pesimist, intrucat, desi natura umana a produs niste orori greu de descris, in acelasi timp, de-a lungul instoriei, am reusit pe total ca specie sa ne ridicam din foamea, disperarea si mizeria crunta in care ne gaseam si am costruit niste societati oarecum functionale, cu industrializarea care a contribuit apoi decisiv la reducearea saraciei absolute. E usor de trecut cu vederea ca acum, pe total, e cel mai bun moment de trait pe planeta asta din toata istoria umanitatii din punct de vedere al nivelului de trai (cam cat la suta din populatie murea de foame acum vreo 200 de ani?). Cand vad ca unii propovaduiesc dezindustrializarea pentru mantuirea lumii imi dau seama ca foarte usor ne putem indrepta spre un alt genocid, unul care nu are nicio legatura cu cele 3 religii consacrate.
Eu cred ca bonsaiul meu are un sufletel mic.