Un fir de păr în supă

În studenţia mea petrecută – printre altele – prin cantinele Universităţii Cuza din Iaşi, un fir de păr în supă ar fi fost subiect de bancuri. Din aceeaşi categorie cu viermişorul din bolul de orez. Cred c-am mai povestit, nu?... Nu?!?... Ei, n-aţi pierdut mare lucru. Important e să reţineţi că era un viermişor comestibil.

Mai în vremurile noastre, un fir de păr în supă ar fi rostul unor noi filmuleţe cu Piedone. Pe TikTok, desigur. Orice ţară care se respectă se guvernează, se administrează la nivel local şi-şi alege preşedintele pe TikTok.

Apropo de asta, unii oameni încă mai cred că ei l-au ales pe Călin Georgescu.

Isn’t that cute?... But it’s WROOOOONG!!!!!

Călin Georgescu a decis că noi suntem poporul ales, iar el Mesia care să ne conducă pe calea integrării cu natura, prin portalurile energetice din Bucegi şi tunelurile ce unesc Carpaţii cu muntele Erebor din Pământul de Mijloc tolkian – punând românii în fruntea creştinătăţii, care altfel aşteaptă de peste două mii de ani, şi cam fără speranţă, a doua venire a lui Hristos.

Nu e de mirare că Papa s-a îmbolnăvit. De oftică.

Disclaimer: da, ştiu, a te oftica nu e acelaşi lucru cu a te îmbolnăvi de oftică (termen arhaic pentru tuberculoză). Dar se potriveşte în acest scurt derapaj pamfletar.

Şi mai nou, un fir de păr în supă are puterea să contrazică teoria destul de larg acceptată a unei lumi făcută de Dumnezeu din nimic.

Ca să înţelegeţi la ce mă refer, trebuie să vă scoateţi din minte, însă, imaginea strachinei de lut aburinde, cu supă ţărănească de găină cu tăiţei de casă, în care pluteşte un fir de păr pubian al unui câine maidanez care tocmai a scurmat prin mizeriile aruncate lângă rampa de gunoi de românii cu bun-simţ (ca să înţelegeţi, totuşi, ce însemnau bancurile studenţeşti de cantină; şi n-am zis că erau nişte bancuri reuşite).

Mai degrabă gândiţi-vă la un mix de amoniac, dioxid de carbon, metan şi nitrogen într-un balon de sticlă – amestec gazos peste care se pulverizează un strat fin, ca un abur, de particule de apă. Cam asta ar fi supa, în timp ce firul de păr e numai un reper de mărime: grosimea unui fir de păr este de 100 de microni, în timp ce dimensiunea particulelor de apă pomenite mai sus este cuprinsă între 1 şi 20 de microni.

Experimentul reproduce un studiu din 1953, care teoretiza că viaţa (sub formă de molecule organice elementare, respectiv aminoacizi) a apărut în mod spontan în oceanul planetar, prin reacţii chimice declanşate de fulgere. Aceste descărcări de energie colosale pot rupe legăturile dintre particule, facilitând amestecarea acestora în noi molecule. Pe scurt, elementele anorganice se pot recombina în elemente organice, în condiţiile potrivite.

În ciuda cantităţii masive de energie, fulgerele sunt considerate evenimente mult prea sporadice la nivel planetar pentru a produce aminoacizi în cantităţi suficiente pentru apariţia vieţii propriu-zise. Cum o pâclă de aburi este un fenomen mult mai des întâlnit, varianta 2.0 a experimentului s-a concentrat pe analiza reacţiilor din interiorul vaporilor. Cu ajutorul unei camere de mare viteză, oamenii de ştiinţă au observat microfulgere – minuscule descărcări de energie între particulele de apă cu sarcini electrice opuse. Scânteile imposibil de perceput cu ochiul liber au declanşat diverse reacţii chimice, cercetătorii descoperind în balonul de sticlă molecule organice, precum glicina (aminoacid) sau uracilul (bază azotată conţinută în ARN).

Dacă v-am pierdut, să facem o scurtă recapitulare: zeama cu tăiţei şi-un floc de căţel era de fapt un amestec – amoniac, dioxid de carbon, metan şi nitrogen – stropit cu apă, electrocutat la foc mic şi transformat într-o supă cu elemente organice primordiale. Din care-ar fi putut răsări, în nişte milioane de ani, ceva cărniţă de pui. Adică viaţă.

Deci viaţa s-a născut într-un văl fin de vapori de apă. Ori a fiert în apele din jurul gheizerelor încinse de pe fundul oceanelor. Ori a “plouat” pe Pământ din spaţiu… Probabil că nu vom înţelege niciodată pe deplin ce s-a întâmplat cu adevărat. Dar Dumnezeu, care a creat lumea just because, pare tot mai mult un suspect de serviciu ieftin şi lipsit de imaginaţie.

Tangenţial subiectului de mai sus, am aflat şi că micronul – termen destul de familiar datorită documentarelor Discovery, National Geographic şi altele asemănătoare – a fost exclus din Sistemul Internaţional (al unităţilor de măsură) încă din 1968. Denumirea oficială pentru a miliona parte dintr-un metru este micrometrul, însă mulţi membri ai comunităţii ştiinţifice preferă mai departe micronul, pentru a evita orice confuzie (micrometrul fiind şi un instrument de măsură al lungimilor). Şi, probabil, pentru că maicron este mai uşor de pronunţat decât maicromităr.