Umor micutz

Am urmărit aseară pe YouTube numărul de stand-up al lui Micutzu — În folosul comunității. Ca de fiecare dată când l-am urmărit pe undeva, m-am amuzat de moacele lui, de intonațiile lui și de autoironia lui. Așadar, mai mult de modul în care-și livrează textul, nu de materialul în sine. Pentru că pula băgată cu forța în aproape fiecare replică și morții mă-sii cuiva sculați din mormânt la câteva minute sunt un mare turn-off pentru mine.

Știu, tot pe YouTube există un filmuleț de jumătate de oră al lui Toma Alexandru despre vulgaritatea în stand-up. Dar nu m-a convins.

Poate oi fi eu retrograd depășit nostalgic de modă veche, dar îmi aduc aminte de Doru Octavian Dumitru. Spre finalul anilor 1990, a fost comediantul primelor încercări de stand-up în România. Urca pe scenă singur, cu moaca lui ca din plastilină și cu un umor inspirat din pățaniile de zi cu zi ale omului de rând — și poantele lui, presărate în programul de revelion al Antenei 1, mă făceau să cad din fotoliu de-atâta râs. Era caricatural în tușe groase, dar nu porcos sau injurios... Dar pe măsură ce românii lăsau tot mai mult în urmă cenzura comunistă, umorul lui DOD s-a degradat, alunecând tot mai mult în trivialități și referințe sexuale explicite. Ca și cum nu mai exista amuzament dincolo de defecte fizice și prejudecăți sexuale.

Prin urmare se putea fără înjurături. Chiar Micutzu spune, la un moment dat, că așa se exprimă el pe scenă și că în afara ei are un vocabular relativ civilizat (atât cât mai permite societatea care pare că se tâmpește pe zi ce trece). Ce-l împiedică, deci, să facă din scenă prelungirea vieții de zi cu zi (în loc de o defulare înțesată de invective)? Mai ales că nu-i nevoie de decoruri, de scenografie — trebuie doar un povestitor cu vorbele la el și un pic de charismă.

Cred că talentul unui performer de stand-up stă în a da o întorsătură hazlie celor mai banale lucuri — pe când o înjurătură poate fi interesantă cel mult prima dată, tocmai fiindcă nu te aștepți la ea. Dar când, într-un număr de 30 de minute - o oră, bancurile sunt de toaletă și cel mai neînsemnat detaliu este încadrat de o băgare și o scoatere — care mai e distracția? Ce mai rămâne din spectacol? Unde mai e umorul?

Poate la Dan Badea? Pentru moment, e cam singurul la care mă aștept să-mi "fure" niște hohote de râs veritabile.

În concluzie, Micutzu îi putea face un serviciu și mai consistent comunității. "Basmul căpcăunului", care încheie spectacolul, cu acompaniament de orchestră live, este ilustrarea perfectă a potențialului său UNATC-ist.