Teatru - De toți pereții

Vlad Zamfirescu revine pe scenă în calitate de regizor-actor, într-o piesă iarăşi bine legată, dar cu mai puţin impact emoţional decât Pânza de păianjen de luna trecută. Alături de el, încă trei protagonişti, toţi unul şi unul: Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Mircea Rusu.

Conflictul piesei se construieşte în jurul Torei şi al Dorei, două vecine care împart un duplex, cu grădina aferentă. Tora este divorţată şi caută singurătatea (considerată apanajul unei existenţe intelectuale), dar se trezeşte că fostul soţ îşi cere vechiul loc înapoi în viaţa ei. Dora, părăsită de bărbat, luptă din răsputeri să-şi ţină alături fiul trecut deja de 40 de ani. Pornind de la premisa unui zid care ajunge să împartă în două grădina comună a imobilului, piesa reflectează asupra relaţiilor de cuplu, relaţiilor dintre părinţi şi copii, asupra comunicării dintre oameni şi a zidurilor invizibile pe care aceştia le ridică în jurul lor.

Şi astfel mă întreb de ce piesa nu se numeşte, simplu, Zidul? Îl vedem pe scenă, are un rol concret în declanşarea conflictului dintre personaje – în timp ce pereţii din titlu nu apar nicăieri, în niciun punchline. Ca o ironie, într-o altă piesă, peretele care separă cele două planuri ale acţiunii este invizibil, însă îşi are locul plin de semnificaţie în titlu.

Mă rog, n-ar fi prima dată când titlul de pe afiş nu se leagă cu reprezentaţia de pe scenă. În cazul de faţă, e un detaliu minor. Cine să mai caute nodul ăsta în papură unei piese de teatru care se termină pe ritmuri de Pink Floyd – Another Brick in the Wall?