Scrisoare către sor-mea de pe net
Sor-mea de pe net este… Ce, n-am voie să am şi eu o soră pe net? Păi alţii îşi fac avatar, îl şcolesc cu ChatGPT şi apoi îl iau de bărbat. Iar în ritmul accelerat în care omenirea caută parcă să anihileze şi ultima fărâmă de umanitate din ea, vom ajunge să trăim mai degrabă alături de holograme decât printre semeni din carne şi oase – precum Ryan Gosling în Blade Runner 2049. Mă rog, nu ştiu cine ar putea spune “nu” unei prietene virtuale ce arată ca Ana de Armas şi este numită, deloc întâmplător, JOI (Jerk Off Instructions)…
Revenind, sor-mea de pe net este fotografă. Genul ăla de om care nu doar vrea să arate ceva, ci caută să şi transmită ceva, dincolo de ceea ce este evident cu ochiul liber. Sau, mă rog, asta mă prind eu din fotografiile ei – pe care nu le înţeleg întotdeauna, dar mă boldesc şi eu în ele, poate-poate se mai lipeşte şi de mine oleak de artă.
Dintre toate pozele pe care le-am văzut până acum, trei mi-au rămas în minte: un sân dezgolit, o ploaie de stropi pe malul unei mări însorite şi o tanti cocoţată pe un turn de cetate. Dincolo de fantezia erotică în care e foarte uşor să asamblezi aceste imagini (chiar dacă sunt trei contexte diferite), fiecare m-a trimis în câte-o poveste – de care, sunt convins, fotograful nici n-avea habar când a “tras” cadrele. Vorba aia, unii cred că o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte, în timp ce alţii se apucă să le scrie.
Prin urmare, ieri, după ce l-am agăţat într-un cui din Colţul cronicarului pe Radu Afrim, m-am întrebat dacă lu’ sor-mea i-ar plăcea să expună şi ea ceva aici.
— Ce mă împiedică să fac o postare cu cele trei fotografii pe care deja le am, dacă tot m-au impresionat atât? m-aţi putea întreba. Nu e ca şi cum pe ceilalţi expozanţi i-am întrebat ceva înainte să scriu despre ei…
V-aş putea răspunde că, întotdeauna, afacerile cu familia şi cu prietenii sunt mai complicate decât par la prima vedere, aşa că, fiind vorba de sor’mea, trebuie să fiu ceva mai atent şi să procedez un pic mai elegant decât cu ceilalţi.
Dar adevărul este că ideea unui secţiuni de fotografie în Colţul cronicarului a apărut mult după ce-am văzut imaginile cu pricina şi… pur şi simplu nu mai ştiu de unde să le iau din arhiva sor-mii. Că ea şi postează destul de des (nu ca ăia de spunea baciul irlandez că scriu o dată pe lună). În plus, nu se cade să scotoceşti chiar aşa prin lucrurile unei femei – fie şi din calitatea de frate mai mic care, prin definiţie, trebuie să facă chestii enervante.
Cu gândul ăsta am adormit aseară şi toată noaptea exact asta am visat: că m-am întâlnit cu sor-mea (chestie care încă nu s-a întâmplat în viaţa reală) şi trebuia să iau de la ea nişte fotografii. Ea mi-a cerut să-i dau mai multe detalii, dar, bineînţeles, eu i-am spus că voi şti ce caut când am să văd (chestie care mi se întâmplă des în viaţa reală, mai ales când vine vorba de cadouri; habar n-am ce vreau până când nu văd într-o vitrină, fie obiectul ca atare, fie ceva care să-mi declanşeze un torent de gânduri şi idei). Şi apucă-te şi răsfoieşte prin sute şi mii de poze pe care ea le descărca la nesfârşit de pe cardul de memorie al unui aparat echipat cu un tun fotografic…
M-am trezit mai obosit decât eram aseară, după aproape două ore de bombardament cu dialoguri scăpate de sub control în Now You See Me: Now You Don’t – dar mai hotărât.
Aşa că, sor-mea, ţi-ar plăcea să organizezi o mică expoziţie ad-hoc în Colţul cronicarului?
Poţi s-o duci în ce direcţie vrei tu – şi nu e neapărat nevoie să porneşti de la fotografiile de care spuneam (fiindcă pe două dintre ele nu le mai găsesc, şi nici n-am încredere că ţi le pot descrie suficient de precis ca să le recunoşti, că, deh, tu pozezi mulţi sâni dezgoliţi). Nu fac mofturi, că oricum n-o să înţeleg tot ce-o să-mi arăţi acolo…
Hmm, probabil că puteam să o întreb direct, că măcar atâta am şi eu – numărul de telefon al sor-mii, dacă în rest aproape că nu ştiu cine e. Dar atunci n-aş mai fi avut motiv să mă laud că sor-mea de pe net e fotografă… Se ştie doar că, în momentul în care te lauzi cu abilităţile altcuiva, ceva din măreţia lui se răsfrânge şi asupra ta.
LATE EDIT – Discuţie frate-soră pe net:


Dragă frate de la Iași, scrisoarea ta mă găsește bine mersi, gata de vacanță, dar complet nepregătită cu pozele cele trei. Nu mai spun că m-ai luat cu așa vorbe meșteșugite, încât acum stau și recitesc textul, că nu-mi vine să cred că-i despre mine, deși sângele apă și Substack nu se face. Mulțam tare pentru invitația asta imposibil de refuzat, primit să cotrobăi în arhiva de ploi, sâni și cetăți portugheze până voi găsi în ordine și cu calm cele visate de domnia ta.♥️🥰
Io am dat inimioara pentru concluzie 😅