Rezoluţii mici de oameni mari

Gata, s-au dus artificiile, a ieşit soarele după cea mai lungă noapte şi am rămas faţă în faţă cu rezoluţiile noului an. Baciul irlandez a povestit deja că nu rentează să ne aruncăm la obiective masive şi absolute, ci mai degrabă să ne concentrăm pe activităţile care ne pot duce acolo – pentru că şi călătoria face parte din experienţă, nu doar destinaţia.

Câteva fete întâmpină anul nou în Sanya, Provincia Hainan din China. (sursa: CNN/VCG/AP)

Paşi mici… da’ nu-i facem de azi, că-i Sfântu’ Vasile, totuşi! Mâine-i vineri şi nu poţi să porneşti nik lucrativ fix când vine weekend-ul. Sâmbătă şi duminică, numa’ bine, îţi revii din şocul trecerii în noul an – deci luni. Da’, hmmm, nu lunea asta care vine, că trebuie să dai o raită în magazine, să refaci proviziile, că eşti în mare pericol să te găsească Boboteaza şi Sfântu’ Ion cu frigideru’ gol şi cu maţele ghiorăind… Dup-aia, câte poţi să faci în două zile câte-ţi mai rămân din săptămână, că imediat vine iar weekend-ul?

Deci, demonstrabil ştiinţific, noul an şi bătaia de cap cu rezoluţiile încep, de fapt, pe 12 ianuarie.

Arderea vechilor rezoluţii la Templul Jojoji din Tokyo, la câteva minute după trecerea în noul an (sursa: CNN/Eugene Hoshiko/AP

Drept pentru care reporterul adresează întrebarea STAS* pentru acest moment:

— Ce vă doriţi de la noul an?

Replica vine în aceeaşi formă standard:

— Păi, sănătate… Şi să fim mai buni, nu?

De obicei, este o tanti care spune asta – apoi zâmbeşte. La fel şi reporterul. Însă niciunul dintre ei nu ştiu ce să facă cu răspunsul ăsta, impersonal, vag şi neangajant, care nu presupune nimic şi nu obligă pe nimeni. Ce înseamnă să fii bun?... Şi cine suntem “noi”?

Pot să ofer eu câteva sugestii de rezoluţii banale, la îndemâna oricui, mai degrabă practice, decât spectaculoase.

Spre exemplu, am putea în noul an să nu ne mai îmbulzim în uşa liftului la mall, să le lăsăm loc celor din cabină să iasă înainte să intrăm noi – în loc să ne frecăm de pereţi şi să ne dăm ghionturi în spaţiul care nu ne cuprinde pe toţi odată.

Dacă chiar vrem să ne dăm mari cu gestul nostru, putem să-l scoatem în stradă şi să începem să nu mai blocăm intersecţiile. Dacă drumul nostru e blocat, putem să facem un pas civic înainte şi să nu tăiem calea altora, mai norocoşi decât noi.

Şi dacă, până la urmă, tot ajungem în locul nepotrivit la momentul nepotrivit, putem să ne cerem scuze, decât să-i înjurăm – de toţi dumnezeii, morţii, crucile, sfinţii, mamele sau familiile, cu toate organele lor genitale – pe cei pe care-i încurcăm (fără să ţinem cont că mai avem lângă noi pe alţii, eventual copii).

Iar când am ajuns la destinaţie, putem să-i salutăm pe cei pe care-i găsim acolo, în loc să ne holbăm muţi la oamenii care trec pe lângă noi şi dau bună ziua.

Sursa: CNN/Jessica Tobias/AP

Sunt rezoluţii prea lipsite de strălucire pentru Instagram, prea plictisitoare până şi pentru un short de pe TikTok – dar parcă mult mai la îndemână decât să faci 10.000 de paşi pe zi, cum şi-a propus Baciul irlandez. Dar, deh, noi nu suntem atât de ambiţioşi.

• Dac-am fi, am putea să nu ne mai pişăm în sauna unui spa de fiţe, să zicem… (Ştiu, mă lăcomesc, nu-mi ajunge că scările de bloc şi ascensoarele lor nu mai put a urină)

Indiferent cât de scurtă ne e plimbarea, însă, rămâne în puterea noastră să nu mai lăsăm pahare de cafea, doze de băuturi şi PET-uri la întâmplare, prin tramvaie sau pe băncile din parcuri (lângă care, de multe ori, chiar se află un coş de gunoi) – şi să le aruncăm într-un container pentru deşeuri.

Sunt rezoluţii mici, dar care ne pot face oameni mari. Şi odată ajunşi acolo, privind lumea cu mai puţină agresivitate, mai mult respect pentru ceea ce ne înconjoară, şi mai multă empatie faţă de cei cu care trebuie să împărţim toate astea, posibilităţile devin nelimitate.

Platforma hotelului Marina Bay Sands din Singapore, în noaptea de Revelion. (sursa: CNN/Edgar Su/Reuters)

Am putea chiar să ridicăm ochii din ecrane când traversăm printr-un loc nepermis, de unde trecerea de pietoni a dispărut de anul trecut.

* Pentru cei care vor numai să-şi cumpere rahaturile trimise pentru ei din celălalt capăt al lumii, prin Temu şi Shein, fără să-şi pună întrebări, STAS însemna cândva STAndard de Stat, fiind un termen colocvial comun în România socialistă, când viaţa cetăţeanului de rând era reglementată prin standarde obligatorii emise de stat. Just for fun, Partidul-Stat stabilea inclusiv temperatura optimă din apartamente, hotărând că 18 grade sunt suficiente în casele românilor pentru un Revelion lângă televizor, ascultând osanalele ridicate măreţelor împliniri şi grandioaselor perspective ale regimului ceauşist.