Primul examen

Scriam în februarie că F(iică-mea) e în dubii dacă e ceva glorios în a fi elevă în clasa a IV-a. Încă n-a găsit răspuns la dilema ei, dar astăzi a avut primul ei examen adevărat, cu miză (intrarea la liceu).

Totodată, a fost primul examen pe al cărui formular de înscriere n-am mai completat linia standard COJOCARIU M. ANDREI, fiind retrogradat la secțiunea Părinte. În loc, în secțiunea cea mai importantă a documentului am scris COJOCARIU A. F… Uite-așa realizezi cum trece timpul: când te vezi trecut la rubrica Și alții.

La ora la care scriu, încă nu s-au afișat rezultatele, iar F. se agită pe lângă telefon, dând refresh unei pagini de internet pe care se mai îmbulzesc încă vreo 800 de suflete — câți copii s-au înscris la examen (asta însemnând o concurență de 6+ pe un loc).

N-am avut azi și nu am acum niciun stres. Nu pentru c-aș fi o ființă de piatră, fără emoții (cum mi s-a indicat prompt). Nici pentru că F. ar fi vreun geniu absolut. Pur și simplu, am ales să privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă.

Ceea ce simt e mai degrabă ușurare. După mai bine de un an de pregătire și eforturi — în primul rând din partea lui F. —, am intrat în linie dreaptă: toate scenariile pe care le-am “rumegat” atâta vreme capătă formă concretă; toate strădaniile converg spre finalitate. În urma celor trei teste (examenul de azi și încă două care vor urma), F. își va găsi neîndoios locul pentru următorii patru ani de școală. În plus, aceste probe ne vor da o măsură mai realistă a nivelului la care suntem.

Mi s-a reproșat prompt că sunt ca o piatră incapabilă de emoții… Eu doar am decis că, nefiind într-o situație de viață și de moarte, un părinte agitat nu este de folos nimănui, iar vreo condiție medicală declanșată pe fond de stres exagerat clar nu-mi servește la nimic.

Într-un final, acest prim examen al lui F. este o primă încercare și pentru mine — în postura de părinte.