Povestea adevărată a unei fete imaginare – Epilog
A doua zi veni cu soare şi lumină, alungând zbuciumul nopţii. În casa Laurei plutea o acalmie stranie şi fata plecă spre şcoală fără să dea ochii cu niciunul dintre părinţii săi. Pe drum, îşi fixă obiectivele zilei: să iasă cu Adino – apoi să reziste cât mai bine valului de furie şi reproşuri pe care l-ar fi declanşat, la întoarcere, distracţia ei nevinovată.
Orele trecură încet, plictisitor, în timp ce privirile absente ale Laurei urmăreau doar chinuitoarea mişcare a acelor ceasului de perete, numărând clipele rămase până să se vadă cu Adino. În cele din urmă, la pauză, tânărul veni cu acelaşi aer degajat, voios, încercând să înlăture orice urmă de stânjeneală a fetei. Stabiliră să se revadă la sfârşitul orelor, tot la statuie, şi-apoi să meargă la o prăjitură.
După ultimele cuvinte, Laura îl sărută iar, fugar, pe obraz, iar Adino primi atenţia cu un zâmbet de satisfacţie. Înainte de a pleca, tânăra observă că băiatul era echipat pentru fotbal – era rândul celor de la 11C să treacă prin tortura lentă a orei de română, aşa că băieţii organizaseră un meci ad-hoc cu clasa de-a zecea care avea atunci sportul.
— E prea frumos afară ca să-mi termin creierii înăuntru, cu maniacu’ ăla...
Era o afirmaţie justă şi Laura aprobă cu un gest resemnat din cap. Simţind dorinţa nespusă a fetei, Adino o îndemnă să rămână, fiindcă n-ar fi fost singură în clasa imaginară ce se forma oră de oră pe băncile din curtea liceului, din cei care preferau o ţigară în aer liber. Rezistenţa fetei fu mai slabă decât se aştepta oricare dintre ei, astfel că acum băieţii erau pe teren şi ea îi urmărea din umbra plopilor – sub care perechi îndrăgostire, fete cu ochi visători şi grupuri de rebeli neînţeleşi savurau, fiecare, plăcerea vieţii de liceu.
Cei de-a zecea erau mici şi răi, jucând cu încrâncenare după ce pierduseră stăpânirea asupra terenului fără să poată riposta în vreun fel. Îi găsiseră pe Andrei şi Cezar la una dintre porţi. Cel din urmă spânzura ca un liliac, cu capul în jos, de bara transversală, poziţie din care le vorbise de parcă întreaga scenă era cea mai firească din lume:
— Jucaţi cu noi sau v-apucaţi de baschet. Noi luăm poarta asta.
Uzurpaţii scăpaseră câteva comentarii, dar înăbuşit, printre dinţi, fiindcă tonul liliacului nu lăsa loc de refuz. Acum, puştii erau cu ochii în soare – la propriu şi la figurat –, căznindu-se să înţeleagă ceva din jocul absurd, în care echipa lui Adino se apăra cu un singur om şi ataca cu patru, iar portarul şuta la poarta adversă direct din careul său.
Se juca haotic, dar lui Adino îi convenea cheful prietenilor săi de a-şi dovedi talentul, având acoperirea să încerce tot felul de şmecherii prin care să o impresioneze pe Laura – dacă tot rămăsese pentru el... Cu gândurile aiurea, tânărul abia avu timp să se ferească de torpila ce-i trecu vâjâind pe la urechi.
— Vezi, câteodată e de preferat să n-ai capul pe umeri, se auzi din spate vocea calmă a lui Andrei, care încolăcea tot felul de mingi în careul advers, pentru criminalele sărituri la cap ale lui Cezar sau Dorin. Unul dintre ei ciupi mingea din zbor, suficient cât să o devieze pe lângă portarul derutat, pentru un gol salutat cu urale şi tumbe.
Laura începu să râdă şi ea de feţele plouate ale pierzătorilor. Soarele, vremea senină, distracţia, colegii, toate îi luau gândurile de la atmosfera încărcată de acasă. Acum se bucura de aer şi de prostiile băieţilor, după ore avea să rămână doar cu Adino… Până la urmă, era mulţumită. Chiar şi acasă… ştia cum să scape de ai ei. Maică-sa urma să facă o criză, dar tot aşa avea să-i treacă într-un final, căci ei n-o să-i pese. Se va închide în dormitor şi va lua iar nişte tablete din cele primite de la Ela, care făceau gălăgia să dispară şi îi permiteau să evadeze într-o lume numai a ei.
LSD (acid lisergic, timbru, soare galben, LSD-25) este un produs chimic, sintetizat pentru prima dată în 1938 de către Albert Hoffman – un chimist care lucra pentru compania elveţiană de farmaceutice Sandoz, care căuta, de fapt, să obţină un produs pentru stimularea activităţii sanguine.
LSD este un stupefiant care provoacă halucinaţii, distorsionând puternic felul în care o persoană percepe realitatea. Consumatorul de halucinogene vede, aude şi simte lucruri care par reale, dar, de fapt, nu există.
LSD este iniţial produs sub formă de cristale, care ulterior sunt zdrobite şi transformate în pudră. Din pudra de LSD (amestecată cu alte substanţe cu rol de liant) sunt produse pastile numite micropuncte sau mici pătrate gelatinoase, ochiuri de geam. Dar cel mai adesea, LSD este dizolvat, diluat şi aplicat pe mici pătrate din hârtie perforată şi colorată – timbre. Pastilele se administrează oral, iar timbrele se lipesc pe piele ori se ţin sub limbă, pentru un efect mai rapid.
Există mai multe feluri de LSD (în diverse compoziţii), fiind amestecate de cele mai multe ori cu alte substanţe, cum sunt amfetaminele, ecstasy sau stricnina. Compoziţia influenţează şi efectul pe care drogul îl are asupra consumatorului.
Ingerarea de LSD are un efect rapid, substanţa ajungând la creier în câteva secunde şi provocând o plăcere scurtă, dar intensă (rush), comună majorităţii drogurilor. Reacţia specifică halucinogenelor se numeşte trip (călătorie). Aceasta se instalează cu o stare de anxietate, o senzaţie de slabă energie în corp sau, pur şi simplu, cu un sentiment că lucrurile sunt altfel decât de obicei. Pe măsură ce efectul drogului se intensifică, pot apărea şi modificări ale percepţiei (vizuale, auditive etc.), modificări subite ale emoţiilor (trecere de la fericire la frică, furie, iritare etc.) sau paranoia.
Nu se poate spune că există efecte standard ale acizilor. Ele depind de personalitatea consumatorului şi de context (doză, mod de administrare, ambient). Orice consumator de LSD trebuie să fie pregătit să înfrunte cele mai neaşteptate efecte psihologice (unele dintre ele chiar înspăimântătoare – în acest caz se vorbeşte de bad trip). Utilizarea îndelungată a acizilor poate duce la psihoze, iar persoanele cu un psihic slab pot suferi acţiuni ireparabile.
Epuizarea efectului drogului este urmată de o stare de rău fizic şi psihic (down), care generează depresie, epuizare, iritabilitate. Starea ulterioară dorinţei de a repeta experienţa se numeşte crash.
Efecte fiziologice pe termen scurt ale LSD : ameţeală, slăbiciune, somnolenţă, greaţă, sinestezie, eliberarea de stres prin râs sau plâns, halucinaţii vizuale, repetarea unor percepţii mai vechi, hipervigilenţă şi hiperactivitate musculară reflexă, hipertensiune şi hipotermie, transpiraţie şi tremur, contracţii uterine.
Efecte psihologice pe termen scurt ale LSD : confuzii de percepţie şi cognitive, imposibilitatea de a îndeplini sarcini de rutină, pierderea noţiunii timpului, dificultate în distingerea diferenţelor dintre ficţiune şi realitate, senzaţii intense şi imagini de beatitudine, atacuri de panică, schimbări de dispoziţie.
Cei mai mulţi dintre consumatorii de droguri internaţi la Spitalul Universitar de Psihiatrie Socola Iaşi au vârste cuprinse între 15 şi 21 de ani – iar media de vârstă este în cădere liberă.