Povestea adevărată a unei fete imaginare – Doisprezece

Laura deschise ochii brusc, sufocată de ţipătul neauzit, care-i umplea plămânii de apă. Se zbătu spasmodic, până rupse împresurarea lichidă şi evadă în aburul dens al băii. Răsuflă haotic de câteva ori, sorbind puţinul aer rămas şi chinuindu-se să înţeleagă ce se întâmplase.

Încet, încet, încăperea prindea contur, pe măsură ce fata îşi stăpânea bătăile dezordonate ale inimii. De undeva răzbăteau nişte zgomote înfundate, dar tot mai intense, până când o lovitură ca de ciocan o trezi de-a binelea. Ieşită din transă, privi în jur: se încuiase aici fugind de urletele şi isteriile alor ei, căutând liniştea unei băi fierbinţi; căldura o toropise, sau poate chestia aia pe care o luase înainte; alunecase în neştire sub apă, pradă unui vis frumos, al cărui final de coşmar o trezise la viaţă. Sau poate o trezise maică-sa, care bătea crizată în uşă.

Fusese la un pas de o moarte stupidă şi vru să-i mulţumească, dar pornirea de recunoştinţă se frânse brusc. Prezenţa femeii dincolo de uşă însemna că nimic nu se schimbase, tot ceea ce văzuse, simţise şi trăise fusese doar o închipuire, o iluzie nenorocită – care acum o lăsa pradă realităţii, prizoniera vieţii îngrozitoare pe care o ura.

— Laura?!... Răspunde, Laura!... M-auzi?!

În vocea femeii tremurau nervii şi teama. Undeva, în spate, bărbatu-său înjura şi trântea sticle şi pahare, într-un vacarm ce rezona asurzitor în creierul Laurei. Smulgând violent un prosop, ţipă către uşă:

— Ce vrei?! Lasă-mă-n pace, nu-nţelegi!?... Gata!

— Laura, dragă, ai vreo oră şi ceva de când te-ai închis acolo. Mi-era fri... Nu se auzea nimic şi mă gândeam că poate ai păţit ceva, ţi-e rău...

E clar, îşi spuse fata în sinea ei, dac-a trecut mai mult de-o oră şi ăla încă mai urla ca descreieratul, e clară treabă cu familia asta de rahat!... Mai bine muream dracului înecată, decât să mă-ntorc aici şi să mă chinui... Şi-ar fi fost linişte... Pân-ar fi fost ratatu’ de taică-miu suficient de treaz ca să spargă uşa, ar fi fost linişte...

Furia o cuprinse din nou şi descuie uşa cu mâini tremurânde. Aproape se lovi de maică-sa, care se lipi de perete.

— Să nu îndrăzneşti să m-atingi! şuieră în treacăt Laura. Să mă laşi dracului în pace!...

Trânti uşa dormitorului, făcând să răsune întregul apartament. Din nou singură, fata prinse în dinţi marginea prosopului şi izbucni într-un plâns nervos.