Povestea adevărată a unei fete imaginare – Zece

You know he’s never gonna tell you... if he likes it this way,
You know he’s never gonna ask you... if you feel the same...

Printre gene, Laura se uită la Adino şi un fior răzbătu din adâncuri. Expresia tânărului căpătase ceva animalic şi băiatul privea în gol, parcă prin ea. Răsufla sacadat, cu un şuier sinistru, şi-l simţi încordându-se, prea puternic pentru ea, transformând atingerea într-o strânsoare brutală.

A fever, oh, an addiction, uuu...

Îl simţi pe Adino căutându-i atingerea fierbinte a pielii. Mâinile luptau febril să ajungă sub hainele devenite incomode, făcându-şi repede drum, în sus, spre coapse. Laura începu să ardă şi fiecare deget al lui lăsa un punct de foc pe trupul copleşit. Pieptul stătea să-i explodeze, cu sânii împietriţi, excitaţi până la durere de apăsarea continuă a celor două corpuri. Valuri de căldură se ridicau pe coapse, odată cu mâinile lui, spre şolduri, arzându-i mintea de dorinţă. Însă plăcerea dispăru brusc şi atingerile deveniră rigide, dispreţuitoare, ignorând reacţiile ei de adolescentă şi căutând mereu numai corpul tânăr, sexual.

Was it worth it givin’ your life away?

Plasa fină a ciorapilor deveni o zdreanţă între degetele sfâşietoare ale lui Adino. Deşi nu putea vedea, Laura simţea cum tânărul îi ridică fusta de piele şi mâinile îşi continuau înaintarea de gheaţă spre triunghiul de foc dintre coapsele ei. Deodată, Adino îşi ridică privirea, fixând-o cu priviri scânteind rău, ca un animal la gâtul prăzii. Fără să mai controleze frica, Laura încercă să-şi strângă picioarele, însă un genunchi de oţel dur era deja acolo, blocând-o şi lăsând-o descoperită. Faţa tânărului se schimonosi într-un rânjet sinistru, în timp ce găsi şnurul subţire al bikinilor. Ochii fetei se umeziră de lacrimi, iar lenjeria delicată cedă firesc, neauzit şi trist.

A fever, a desperate religion... and all he can say is
...give me just a little bit, uh...
Gimme just a little bit...

Laura încercă o ultimă sforţare, însă bruta de lângă ea o copleşea. Incapabilă, izbucni într-un plâns inutil, invadată de atingerile respingătoare, ce-i întărâtau simţurile cele mai ascunse. Tânărul venea peste ea, de neoprit, profanându-i ascunzişurile, siluind orice urmă de inocenţă. Animalul îşi încolţi prada, până când trupul odată pur al fetei se contopi cu cel al atacatorului înnebunit.

A train that never stops rolling, it’s getting into your blood,
A need that never stops growing... he’s a poisonous one...

Adino era acum lângă ea – şi în ea, străpungându-i tot mai adânc universul de durere cruntă. Mâinile căutau în zadar puncte de sprijin în calea asaltului, dar tortura continua, cu lovituri ca de ciocan răvăşindu-i trupul.

A hope for better days but nothing, oh... seems to fix it,
Denying won’t fix it... uh... now
You’re wasting away.
Indeed a desperate religion and all that he will say... is
...give me just a little bit, uh...
Gimme just a little bit...

Deodată totul încremeni. Peste umărul brutei vedea frământarea de oameni, acum mută. Laserele îngheţaseră, sclipind difuz peste umbre. DJ-ul, cu silueta lui de extraterestru, dispăruse după pupitrul ca o văgăună. Şi Adino împietrise, cu orbitele rătăcite, în care se învârtea o lume de haos şi extaz. Fata încercă să se mişte, dar el era tot acolo, sfredelindu-i coapsele. Apoi gura tânărului se încleştă, sufocată, căutând cu disperare aer, în timp ce Laura erupse pe dinăuntru – alb, violent, spasmodic.

Apăsarea ca de oţel se topi şi siluirea încetă brusc. Tânărul se trase înapoi, gâfâind, cu faţa transfigurată de rânjetul acela grotesc. Încercă să spună ceva, dar se pierdu într-un horcăit animalic. Făcu doi paşi, nesigur, apoi se depărtă clătinându-se, cu minţile rătăcite. În urma lui, trupul Laurei încă mai rezista lipit de perete. Moale, fără vlagă, începu să alunece spre podea. Incapabilă să simtă, incapabilă să gândească, lumea ei se concentra într-un singur punct: triunghiul acela distrus dintre coapsele ei, pe care se prelingeau murdare urmele celui care o nenorocise.