Pe gârlă
Iaşi, Oradea, Cluj, Bucureşti, Budapesta, Praga, Londra, Paris. Ce au în comun toate oraşele astea, în afară că sunt toate pe aceleaşi continent, primele chiar în aceeaşi ţară – şi le-am vizitat pe toate?
Prin toate curge câte-o gârlă, mai mică sau mai mare. Bahlui, Crişul Repede, Someşul Mic, Dâmboviţa, Dunărea, Vltava, Tamisa, Sena – ca să dăm credit fiecăreia, în ordinea numerelor de pe tricou. Hmm… De fapt, dacă mă gândesc bine, singura gârlă în adevăratul sens al cuvântului este la Iaşi. Bahluiul este atât de mic, încât, dacă te-ai sinucide aruncându-te în el, pe certificatul de deces ar scrie “şi-a spart capul” în loc de “mort prin înec”… Totuşi, ca să nu fie mai prejos decât suratele mai mari, Bahluiul e o apă la fel de curată.
Pe malurile acestui reper local alerg eu în fiecare zi şi, undeva pe traseu, îmi vin în minte inevitabil promisiunile unora cum că, într-o bună zi, pe Bahlui în jos vor trece bărcuţe de agrement. Chiar circulă o vorbă prin partea locului, cum că cine visează bărci pe Bahlui visează de fapt să fie primar…
Până când se vor împlini fanteziile nautice ale unora, eu îi dau înainte cu alergatul, urmărind cu privirea raţele sălbatice aciuate pe malurile gârlei – şi bobocii care taie luciul apei în linii drepte şi haioase. Mă gândesc că e semn bun: s-o mai fi curăţat apa. Sau, cine ştie, poate o adevărată populaţie de duckzillas se dezvoltă, fără să ne dăm seama, sub ochii noştri.
Astăzi, în schimb, am avut parte de un adevărat regal: o pasăre mare, de un alb imaculat (o egretă, în mintea mea) a planat maiestuos peste apă şi a poposit pe mal. Nu-mi amintesc o apariţie similară în Iaşi – iar ca dovadă, toţi trecătorii din zonă au reacţionat la fel: s-au oprit să admire creatura înaripată. Inclusiv unii şoferi, opriţi la semafor pe podul din apropiere, se aplecau pe geam ca să vadă mai bine.
Am avut senzaţia unui moment de linişte cum foarte rar se întâmplă într-o aşezare urbană aglomerată. Un tablou cu natură moartă întors la 180 de grade, cu oameni încremeniţi într-o natură cât se poate de vie.