Omul cu două feţe

Nu-mi plac rezoluţiile de anul nou. Adică nu-mi place cuvântul ăsta, rezoluţie; îmi pare folosit oarecum forţat, date fiind definiţiile lui din DEX:

1. Hotărâre luată în urma unor dezbateri colective.

2. Rezolvare pe care cel în drept o dă unei cereri, unui act etc.

3. (Medical) Dispariție a semnelor de boală sau a unui proces patologic.

4. (Juridic) Desființare retroactivă a unui contract cu executare imediată pentru neexecutarea uneia dintre obligațiile reciproce ale părților.

Cum noi înţelegem prin rezoluţie o dorinţă, un obiectiv, ne apropiem mai mult de hotărârea de mai sus – dacă n-ar fi menţiunea asta: “în urma unor dezbateri colective”. Câţi dintre noi ne propunem X sau Y pentru noul an în urma unor dezbateri colective?... Dacă eu mi-am propus să slăbesc patruj’de kile, cum s-ar fi desfăşurat dezbaterea colectivă aferentă?... Unii ar fi zis că trebuie să slăbesc numa’ 30 de kile, alţii c-ar trebui să mă duc direct la 50, dacă tot m-am apucat – iar eu aş fi tras linie la mijloc, la 40?...

În plus, rezoluţia de anul nou sună a ceva menit să eşueze din start. Nu degeaba există Ziua Abandonului – Quitter’s Day sau Ditch New Year’s Resolution Day –, care pică în a doua vineri din ianuarie, chipurile. Pentru 2026, ar însemna 17 ianuarie, dar mai bine confirmaţi cu Baciul irlandez, că el sigur o monitorizează şi pe asta.

Ca să nu credeţi că sunt chiar aşa de hater, mi-am propus şi eu câteva chestii pentru noul an. De exemplu să renunţ la zahăr, respectiv sucuri şi dulciuri – şi să nu mai mănânc după ora şapte seara. Ideal, ele se vor combina cu reînceperea alergărilor (fiindcă în 2025 m-am lăsat pe tânjală).

Pentru niciunul dintre punctele astea Quitter’s Day nu e un pericol. Fiindcă pe 17 ianuarie nici nu mă voi fi apucat de alergat, vremea de afară fiind încă mult prea rece (pentru mine). Iar celelalte două nu sunt chiar o noutate. În 2022 am mai avut o perioadă sugar free şi, sincer să fiu, habar n-am de ce am întrerupt-o (comoditatea ar fi motivul cel mai la îndemână, cred). Poate de asta şi vreau să reiau acum.

Adevărata provocare m-aştept să fie chestia cealaltă, mâncatul seara. Chiar dacă nu sunt un gurmand, e atât de tentant să ronţăi câte ceva când urmăreşti un film sau citeşti o carte (activităţi cu precădere nocturne pentru mine)!...

Din fericire, e o problemă cu care deocamdată mă confrunt ocazional; dar vreau s-o rezolv pe termen definitiv. În fiecare dimineaţă, îi spun tipului care mă priveşte din oglindă că aia e ziua în care voi renunţa definitiv la snack-ul întârziat – şi el încuviinţează cu o siguranţă deplină. Dar, uneori, seara, omul meu nu mai vine la întâlnirea din oglindă. În locul lui apare altcineva, deşi eu nu organizez vreun cerc literar sau vreo reuniune a cinefililor.

Şi tot ce face tipul ăsta nou este să-mi spună că nu e nimic rău să ronţăi ceva. Nu e ca şi cum mă aşez la o masă cu patru feluri de mâncare, ca la nuntă... Dacă mă las ispitit, descopăr că prima înghiţitură îmi trezeşte foamea şi dup-aia, dintr-una-ntr-alta, e mai greu să mă opresc. Când o fac, în oglindă nu mai e individul cu vorbe meşteşugite – ci se reîntoarce tovarăşul meu de dimineaţă, care mă întreabă disperat ce-am făcut.

O variantă ar fi să elimin contextul care mă împinge să gust ceva. Dacă, să zicem, mi-aş ţine mâinile ocupate cu PlayStation-ul copiilor, n-aş mai fi tentat să ronţăi nimic. Iar omului cu şase degete nu i-ar strica mai mult antrenament… Dar asta ar însemna să nu mai citesc ori să nu mai văd filme – aşa că opţiunea asta nici nu intră în discuţie.

O altă variantă ar fi să renunţ la oglindă. Fără ea, n-ar trebui să mă mai confrunt cu omul cu două feţe şi mi-aş putea vedea liniştit de viaţă… Dar simt eu că nici asta nu-i soluţia.

Mai degrabă, cred că voi urma sugestia lui taică-miu şi, de fiecare dată când simt că-mi vine să ronţăi ceva, am să-i dau cu apă. Sau cu-n ceai.

Pentru moment, am încheiat o primă săptămână fără zahar şi snacks-uri, fără prea mult efort – dar mă gândesc că poate fi numai o echilibrare firească după abundenţa din perioada sărbătorilor. Mai vedem mai încolo, după 17 ianuarie, cum se aranjează sorţii în lupta cu omul cu două feţe.

Pentru cei care au ratat ­short-ul cu pricina de pe TikTok, omul cu două feţe – The January Man, ca să parafrazez titlul unui film din 2014 cu Pierce Brosnan – se numeşte Ianus. Zeul roman al uşilor, alegerilor, începuturilor şi sfârşiturilor era adesea reprezentat cu două feţe: una cu barbă, care priveşte înapoi, simbolizând bătrâneţea şi sfârşitul, şi una fără barbă, privind înainte, sugerând tinereţea şi un nou început.